Home moneda euro Ce inseamna o uniune bancara pentru zona euro. Si ce implicatii sunt...

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

criza SUACriza din zona euro a inceput ca o criza bancara, pentru ca in scurt timp sa se transforme intr-o criza a datoriilor suverane. Slab capitalizate, cu probleme grave de lichiditate, cu bilanturile pline de datorii suverane si credite de slaba calitate, bancile din zona euro s-au dovedit a fi mai mult decat vulnerabile, toate astea intr-o perioada de „bani ieftini”.Acest lucru a făcut ca sectorul financiar şi sectorul public să devină strâns legate, randamentele datoriei suverane au început să crească datorită preocupărilor cu privire la capacitatea guvernelor de a-şi recapitaliza propriile bănci. Rezultatul a fost că datoria publică, care fusese cândva utilizată ca garanţie, a scăzut în valoare, afectând grav creditarea bancară şi ducând la o recesiune profundă a zonei euro.

Impactul si profunzimea recesiunii din zona euro ar fi putut fi reduse considerabil daca in Europa ar fi existat o uniune bancara. In primul rand, pentru ca o o astfel de uniune ar fi asigurat o supraveghere mai strictă a sistemului bancar, ceea ce ar fi dus la mai putine credite neperformante (la nivelul întregii zone euro, se estimeaza o valoare a creditelor neperformante de cca 1000 de miliarde de euro). In al doilea rand, daca bancile ar fi fost capabile sa se finanteze una pe cealalta, guvernele nu ar mai fi fost obligate sa le sustina, ceea ce ar fi atenuat cercul vicios dintre guvernele supraindatorate si bancile cu probleme. 

Criza financiara a evidentiat cu aceasta ocazie sincope serioase in functionarea sistemului bancar, probleme ignorate pana atunci pentru ca efectele negative nu ajunsese sa fie externalizate la nivel social. Proiectul unei uniuni bancare europene a venit in mod natural, Comisia Europeana propunand in 2012 un cadru formal pentru realizarea ei. Cadrul a fost gandit ca fiind format din trei “piloni”: un supraveghetor unic al sistemului bancar – Banca Centrală Europeană(pilonul 1), un Mecanism Unic de Rezoluţie împreună cu un fond comun pentru salvarea/închiderea ordonată a băncilor cu probleme (pilonul 2)  şi un regim comun de garantare a depozitelor in Europa (pilonul 3). “Mandatul” proiectului bancar era unul singur – ruperea cercului vicios dintre banci si guverne, crearea unui mecanism care sa previna ex-ante un potential nou val al crizei bancare europene. 

Implementarea acestui proiect se dovedeste a fi insa mult mai dificila decat si-ar fi inchipuit chiar si euroscepticii. Daca cu privire la pilonul 1 s-a ajuns la un acord (avizarea BCE ca autoritate unica de supraveghere), obţinerea unui consens cu privire la ceilalţi doi piloni va fi mult mai dificilă, motivul principal fiind acela ca nici o ţară nu doreşte ca proprii contribuabili să fie responsabili în mod nejustificat pentru recapitalizarea băncilor in ipoteza manifestarii unei noi crize bancare. La prima vedere, acest lucru pare rezonabil. Decidenţii europeni vor trebui insa să cântărească cu atentie costul unui efort de recapitalizare a băncilor în comparaţie cu acela al unei situaţii în care fiecare e pe cont propriu, asa cum s-a intamplat in 2008.

Saptamana trecuta autorităţile europene au anunţat finalizarea cu succes a unei noi etape a uniunii bancare (pilonul 2) – Mecanismul Unic de Rezolutie cu cele două componente “bail-in” (componenta de salvare cu resurse interne) şi “bail out” (componenta de salvare exterioară). Prima componentă a pilonului avea nevoie de creditorii bancari, acţionari pentru a suporta o parte a pierderilor unei bănci aflate în dificultate. A doua componentă presupunea crearea unui prag care sa fie utilizat pentru a sprijini băncile aflate în dificultate. Acest prag va fi finanţat prin contribuţii de la băncile din zona euro, contribuţii ce vor constitui un „fond unic de soluţionare” în cadrul Mecanismului Unic de Soluţionare.

Desi a fost anuntata finalizarea cu succes a celei de a doua etape,  rămân în continuare “punte de blocaj”. Mecanismul bail-in, de exemplu, necesită clarificări în privinţa modului cum vor fi absorbite pierderile de către fiecare categorie de agenti implicaţi (acţionari, creditori, deponenţi). Mecanismul bail-out va trebui finanţat corespunzator pentru a putea susţine cu adevarat sectorul bancar european. Conform estimarilor, suma totala propusa de finantare a fondului (55 de miliarde de euro) este considerata a fi insuficienta (pana acum UE a cheltuit 1500 de miliarde de euro pentru salvarea de la faliment a băncilor).O alta problema (care ar putea da totul peste cap, in opinia mea) se refera la criteriile iniţiale referitoare la cine si cat contribuie la acest fond. Initial, contributiile la fond trebuiau stabilite în funcţie de mărimea bilanţurilor şi gradul de risc al bancilor din sistem. Se pare ca in cadrul ultimei intalniri conditiile initiale au fost “diluate” în favoarea marilor bănci. In plus, potrivit mecanismului agreat, acumularea resurselor la fond se va face in mod treptat.

Pe de alta parte, se pare ca in cadrul ultimei intalniri s-a ajuns totusi la un acord cu privire la tinta – după primii doi ani sa se atinga 60% din totalul de 55 de miliarde al fondului. In plus, propunerile de finanţare initiale propuneau un interval de 10 sau 15 ani până ca fondul să devină complet finanţat pentru a putea susţine sectorul bancar. In cadrul aceleasi intalniri s-a agreat constituirea fondului de rezolutie în opt ani, fata de 10 ani stabiliti initial (desi BCE a a pledat in cadrul intalnirii pentru obtinerea unui interval mult mai scurt, fiind direct interesata).

 Ce ramane de facut

Imaginea actuală a UBE este aceea a unui “scaun cu trei picioare” care se sprijină pe un picior şi jumătate. Chiar dacă a existat un acord cu privire la Pilonul 1 si 2, o uniune bancară completă este încă departe de a deveni realitate. Pilonul 3 este de departe cel mai controversat aspect al propunerii referitoare la uniunea bancară. Si dupa cum decurg negocierile intre autoritati, se pare ca atingerea unui consens cu privire la un sistem comun de garantare a depozitelor e in momentul actual un vis indepartat.

Fără aceasta componenta (pilonul 3) deponenţii vor rămâne expuşi la pierderi în cazul unui faliment. S-au făcut puţine progrese in acest sens din cauza rezistenţei Finlandei şi Germaniei, unde există o opoziţie publică puternică împotriva utilizării banilor contribuabililor pentru garantarea depozitelor bancare din alte ţări. În plus, Germania rămâne reticentă în adoptarea acestui sistem, deoarece supunerea multora dintre băncile landurilor la o examinare suplimentară este interpretată ca o ameninţare la adresa suveranităţii sale. Pentru a face progrese cu privire la uniunea bancară, ţările europene mai puternice vor trebui să joace un rol mai activ în negocierea unui trade off adecvat cu ceilalţi membri presupuşi ai uniunii bancare. Este important să se ţină cont de faptul că o UBE eficientă nu trebuie doar să doteze instituţiile europene cu capacitatea de a interveni în mod eficient în sectorul bancar ci şi sa distribuie riscul în mod egal.

Pe de alta parte, chiar daca este clar ca lucrurile merg greu pentru ca nu exista inca suficienta vointa/consens politic, eu am inca serioase semne de intrebare cu privire la proiectul in sine al uniunii bancare europene (tehnic vorbind): abordarea graduală, in trepte, este oare cea mai buna solutie, demna de  a duce stabilitatea financiara in Europa? Rezolva actuala schema a uniunii bancare, pe fond, problema “Noii Imposibile triade”? rezolva uniunea bancara cauza (sau doar efectul) unor probleme din zona euro? Putem vorbi de o adevarata uniune bancara atat timp cat nu exista o autoritate financiara unica (si nu doar armonizarea cadrului de reglementare si supraveghere bancara) care sa raspunda in exclusivitate de implementarea acestui proiect? cine va suporta costurile crizei bancare actuale, atat timp cat uniunea bancară va fi responsabilă doar pentru crizele viitoare?Si, nu in ultimul rand, are actuala structura a uniunii bancare capacitatea reala de a soluţiona crizele bancare viitoare?

 Cum ar trebui sa se pozitioneze Romania

Comisia Europeana a dat posibilitatea statelor din ECE de a opta să participe sau nu la Uniunea Bancară. Cu mentiunea ca acestea nu vor avea insa drept de vot in Consiliul Guvernatorilor. Cu alte cuvinte, ti se da posibilitatea de a sta la masa, fara sa ai si dreptul de a comanda ce vrei sa mananci. Doar tarile din zona euro vor putea lua decizii in consiliu. Evident, multi au fost nemultumiti, motiv pentru care au decis sa rămână în afara uniunii bancare. Summit –ul din decembrie 2012 a indulcit insa putin situatia, dand posibilitatea ca toate statele participante la proiectul bancar să aiba drept de vot într un nou organ de decizie al BCE – Consiliul de Supraveghere, dar nu și în Consiliul Guvernatorilor (care deține drept de vot pentru deciziile Consiliului de Supraveghere). Aici parerile sunt impartite. Exista voci care considera ca, din punct de vedere politic, e mai bine sa stai la masa negocierilor (chiar daca nu e masa principala), decat in afara ei. Romania a luat o astfel de pozitie. Alte state au fost mai categorice, au optat sa ramana in afara ei, cel putin in formatul actual.   

Din punct de vedere economic, uniunea bancara este un proiect pe termen lung care afectează atât țările zonei euro, cât și pe cele din afara ei. In mare parte, pentru ca implica punerea în comun a unor resurse financiare si cedeaza competențe către o autoritate supranațională, ceea ce nu e putin lucru. In opinia mea, beneficiile pe care Uniunea Bancară le poate avea pentru România sunt mai degraba de natura indirecta. Cel putin pana cand aceasta va fi admisa in zona euro. Sectorul bancar românesc este dominat de bănci din zona euro, motiv pentru care riscurile de contagiune dinspre bancile mamă aflate in zona euro pentreu Romania sunt reale. Aderarea la Mecanismul Unic de Rezoluţie (MUR) european poate constitui pentru Romania o “plasa de siguranta”, permitand adoptarea mai rapidă de măsuri care să evite falimentele băncilor mari şi a externalitatilor negative generate de acestea.

Pe de alta parte, nu trebuie ignorat un aspect problema important, problema resurselor financiare/contributiilor. La nivel de declaratii toata lumea a fost de acord cu proiectul uniunii bancare, pana cand s-a pus problema de cine cu cat vine sa contribuie/finanteze proiectul. Statele dezvoltate s-au dovedit a fi extrem de reticente in acest sens. Cum ar putea sa se pozitioneze un stat precum Romania, care va avea cel mult beneficii indirecte? … Ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a-si exprima pozitia…

articol publicat pe adevarul.ro

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns