Home Angela Merkel Ce inseamna iesirea Greciei din zona euro

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.

Grecia a reusit sa se mentina pe linia de plutire atat timp cat economia mondiala insasi a fost „pe val”. Confruntata cu criza financiara din 2008, toate bubele au iesit la iveala, de data asta cu externalitatile negative la pachet asupra intregului club din care acum facea parte (efect de contagiune, datorii catre nemti, eforturi financiare suplimentare, etc). Stirea „pe surse” legata de o potentiala iesire a Greciei din zona euro este, in opinia mea, mai mult decat periculoasa. Dincolo de aspectele politice „de culise”, care, desigur, conteaza mult in ecuatia contextului actual, trebuie sa fim constienti de implicatiile extrem de grave ale unui asemenea scenariu.

Ilegalitatea demersului. Constienti de importanta economica si mai ales politica a celei de-a treia etape a UEM, liderii UE au anexat Tratatului de la Maastricht un Protocol cu privire la trecerea la cea de-a treia fază a Uniunii Economice şi Monetare” – „Inaltele Parti Contractante, afirma ca semnarea noilor dispozitii ale Tratatului referitoare la Uniunea Economica si Monetara confera trecerii Comunitatii la cea de-a treia fază a UEM  un caracter ireversibil. (…) Pentru a permite Comunitatii sa treaca in mod irevocabil la cea de-a treia faza, la 1 ianuarie 1999 si pentru a permite BCE si SEBC sa inceapa sa-si exercite toate functiile de la aceasta data. (…) Prezentul protocol este anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeană”.

Ce inseamna asta? Potrivit legii, intrarea unui stat in uniunea monetara este un proces irevocabil si ireversibil. Ca nici un stat odata acceptat nu are dreptul, conform legii, si nici optiunea, de a renunta statutul de membru al uniunii monetare! Evident, aici sunt multe nuante de abordat. Pe de o parte, de ce s-a propus si acceptat un asemenea format, e clar. Ce-ar insemna ca fiecare sa iasa din uniune de cate ori nu-i mai convine ceva sau pur si simplu nu mai are chef? Pe de alta parte, se dovedeste (inca o data) ca uniunea monetara europeana este incompleta. Nu exista un mecanism care sa prevada in mod clar ce ar trebui totusi sa se intample in cazul in care un stat efectiv nu mai are resurse si intra in faliment. Proiectul pare ca a fost gandit excluzandu-se aceasta posibilitate, la fel si varianta ca el insusi sa se dizolve, moment in care, din nou, nu sunt prevazute proceduri clare de urmat, de evitare a haosului, etc. Inca o data se dovedeste ca zona euro a fost facuta „pe picior”, din mers. In plus, aceasta situatie neclara a lasat loc comportamentelor de tip cersetor, atat timp cat statele stiau ca indiferent ce vor face, oricum, vor fi salvate.

Problema credibilitatii. Dincolo de situatia de ilegalitate, problema de credibilitate a sistemului ca atare, se suprapune practic peste prima. Nu e prima data cand zona euro nu isi respecta propriile reguli. Sa ne amintim, de exemplu, cand in 2003 guvernele Germaniei si Frantei au depasit deficitul bugetar la peste 3% din PIB. Comisia Europeana nu a reusit sa impuna sanctiuni acestor state, asa cum prevedeau acordurile existente. Situatia se repeta si astazi, cand multe dintre tarile din zona euro nu mai indeplinesc criteriile impuse initial. Esecul Comisiei Europene in impunerea de sanctiuni in cazul Germaniei si Frantei ridica o problema grava de credibilitate. Daca nu se poate impune respectarea anumitor acorduri, atunci regulile nu mai sunt credibile si, practic, nu isi mai au rostul. Alt exemplu. In Tratatul de la Maastricht a fost introdusa initial o clauza de neinterventie a altor guverne pentru evitarea unei crize financiare majore a unui guvern. Ce se intampla astazi demonstreaza exact contrariul. Si exemplele pot continua. Problema credibilitatii este delicata. Se castiga greu si se pierde usor, iar implicatiile pot fi extrem de grave. Sa nu uitam ca multe dntre sistemele monetare (daca nu chiar toate!) nu au esuat din lipsa de lichiditati, nici din lipsa de reguli, au esuat atunci cand nu au mai fost credibile pentru piete.

Zona euro pierde teren pe zi ce trece, ceea ce inseamna ca nu ar trebui sa-si permita sa mai faca greseli. Paradoxal este ca in timp ce statele din interiorul zonei euro au probleme serioase cu indeplinirea criteriilor (pe fondul unei situatii de recesiune cangrenizata), aproape toate statele „pretendente” le indeplinesc deja. Majoritatea dintre ele au adoptat o pozitie de expectativa insa cu privire la intrarea in euro zona, desi oficial ar putea s-o faca. Resimtim cu totii o reevaluare a abordarii procesului de trecere la euro ca atare. De ce? Datorita faptului ca  avantajele adoptarii euro au devenit mai putin vizibile, in vreme ce costurile acesteia se vad cu ochiul liber, nu trebuie neaparat sa fi un fin cunoascator. Beneficii precum importul de stabilitate macroeconomica, reducerea costurilor de finantare, beneficii rezultate din cresterea integrarii comerciale considerate anterior declansarii crizei financiare ca fiind de necontestat sunt puse acum serios sub semnul intrebarii.

Pe de alta parte, costurile adoptarii euro au crescut, ba au aparut si altele noi – costuri provocate de criza datoriilor suverane si a solutiilor de depasire a acesteia. Sustinerea acestor costuri presupune nu doar un efort financiar suplimentar, ci si eforturi de natura a explica publicului larg de ce e necesara o ajustare fiscala larga sau de ce e necesar sa contribuim financiar la mecanisme de care deocamdata beneficiaza statele mai bogate. In plus, faptul ca statele din estul Europei au reusit sa depaseasca criza financiara mai usor folosindu-si cursul de schimb ar trebui sa ridice serioase semne de intrebare, deoarece acest lucru nu a facut altceva decat sa evidentieze rolul acestui instrument in astfel de situatii. Instrument pe care un stat l-ar pierde odata ce ar adopta euro.

In concluzie, cu totii trebuie sa fim constienti ca zona euro este un proiect politic mai degraba decat unul bazat pe optimalitate economica. Realitatile economice dovedesc asta cu varf si indesat. In plus, nu trebuie sa uitam nici ca zona euro a avut nesansa sa experimenteze la scurt timp dupa debutul ei una dintre cele mai puternice crize financiare din istorie. E un motiv in plus pentru statele din afara ei sa astepte momentul potrivit pentru a face pasul, si in aceeasi masura pentru zona euro insasi sa-si faca ordine in propria curte inainte de a se largi. La fel de constienti trebuie sa fim si de faptul ca nu mai e cale de intors, sau cel putin nu ar trebui sa ne dorim asa ceva. Cu totii stim cum s-a ajuns la o uniune europeana, apoi una vamala, una monetara, si, in conditii normale, ar trebui sa urmeze una politica. Motiv pentru care informatiile „pe surse” cu iz de advertisment de genul excluderii Greciei din zona euro trebuie privite cu precautie si pe viitor evitate. Grecia nu este nici primul si nici ultimul compromis pe care-l vom fi facut pentru ca proiectul eurozone si UE insasi sa poata fi continuat.

 articol aparut si pe www.adevarul.ro si www.zf.ro

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns