Home uncategorized Despre darea in plata

0 593
FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

În forma sa actuală, legea dării în plată propusă de Parlamentul României ridică o serie de întrebări care se pot materializa cu uşurinţă în riscuri, atât la nivel micro, cât şi macroeconomic. Unul dintre ele ar putea fi apariţia hazardului moral. Legea dă posibilitatea, chiar şi celor care nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, să închidă, dacă doresc, creditul prin darea în plată. Cum vor fi distinşi cei care realmente se află în imposibilitatea de a-şi achita creditul de cei care sunt doar tentaţi să renunţe la bunul ipotecat atunci când îşi dau seama că valoarea garanţiei este mai mică decât valoarea creditului?

Un alt risc ar putea fi lichiditatea în sistemul bancar. În baza legii de dare în plată, băncile ar trebui să acumuleze proprietăţi imobiliare pe care apoi să le vândă pentru a obţine lichidităţi, ceea ce pentru bănci presupune costuri suplimentare, dar şi asumarea riscului de a nu obţine cel mai bun preţ pentru imobil. Aceste situaţii pot conduce chiar la afectarea deponenţilor, ceea ce nu este normal să se întâmple.

Băncile avertizează că vor înăspri condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, invocând pierderi semnificative în sistemul bancar (estimate de BNR undeva între 2-4 miliarde). Bancherii invocă în apărarea lor încălcarea Directivei 17 din 2014 a Uniunii Europene, dar şi încălcarea Constituţiei României şi a Codului Civil.

Pe de altă parte, BNR vorbeşte de un faliment sigur, efecte de contagiune, afectareastabilităţii financiareşi chiar costuri pentru contribuabil. De altfel, oficialii Băncii Naţionale au fost de departe cel mai aspru critic al proiectului parlamentarilor, argumentând cu cifre poziţia lor. Analiza datelor prezentate de BNR arată clar că, în forma sa actuală, proiectul îi avantajează în principal pe cei cu credite mari. Ba mai mult, pe cei cu credite luate pentru speculaţii imobiliare, nu pentru achiziţionarea de locuinţe. Pe bună dreptate.

Aici se ridică însăşi nişte semne de întrebare. Potrivit datelor prezentate de Banca Naţională (octombrie 2015), 63% din totalul contractelor de credit sunt credite pentru investiţii imobiliare sau alte credite cu garanţii imobiliare, deci nu credite pentru achiziţie de locuinţe. Majoritatea restanţelor peste 90 de zile apar la creditele pentru dezvoltări imobiliare sau la creditele de consum garantate cu ipoteci. Din suma totală restantă la creditele cu garanţii ipotecare doar 18% se datorează creditelor pentru achiziţia de locuinţe, restul sunt credite acordate pentru investiţii imobiliare. Mai mult, riscul de neplată este de doar 1,7% pentru creditele ipotecare sub 150 de mii de euro, 47,6% pentru creditele ipotecare peste 2 milioane de euro şi 100% pentru creditele pentru investiţii imobiliare!

Uitându-mă la aceste date, care au ieşit la iveală odată cu declanşarea scandalului, altfel nu se ştie dacă cineva (în afară de experţii BNR, desigur) s-ar fi aplecat asupra lor, nu pot să nu mă întreb: în ce condiţii au fost date toate aceste credite mari? Din motive de performanţă, de management, de eficienţă? Şi unde este performanţa lor acum? Când nu au avut dreptate băncile? Când au acordat creditele, sau acum, când nu mai au încredere în managementul/performanţa lor? Au ascuns oare băncile în bilanţurile lor mai multe credite neperformante decât cele declarate oficial? BNR ştia aceste lucruri? Şi, dacă da, de când? Şi, dacă nu, de ce? De unde şi mai ales de când a apărut înclinaţia băncilor de a da credite excesiv de disproporţionate şi, mai ales, pentru finanţarea unor achiziţii speculative?!

Mai mult ca sigur, legea dării în plată nu va fi promulgată în forma actuală, vom avea (dacă vom avea până la urmă o astfel de lege, pentru că nu e obligatoriu să avem una) o formă ajustată substanţial. Pe bună dreptate. Rămân însă nişte întrebări, precum cele de mai sus, la care cineva va trebui să dea un răspuns la un moment dat. În concluzie, în opinia mea, o lege de dare în plată s-ar justifica în România doar în măsura în care ar fi o lege cu caracter social, care să vină în sprijinul celor care realmente nu-şi mai pot plăti ratele la bancă. Altfel, asumarea riscurilor pe care le-am amintit la început nu se justifică.+

articol aparut in www.piata financiara.ro

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns