Home deficit bugetar tructural Tratatul fiscal – conditie necesara, dar nu suficienta. Lectii pentru Romania

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Devine din ce in ce mai clar pentru toata lumea. Tratatul fiscal propus de UE este o conditie necesara pentru Europa. Si, dupa cum am scris in analiza anterioara, Romania nu trebuie sa se “supuna” Uniunii Europene pentru ca nu are de ales, ci pentru ca este in interesul sau. Pur si simplu ne avantajeaza. Asa incat este clar, in martie, Europa trebuie sa mearga impreuna si sa demonstreze ca e capabila sa gaseasca solutii pentru criza fiscala cu care se confrunta. In opinia mea insa, desi absolut necesar, acest Tratat nu va fi suficient. Nici pentru zona euro si nici pentru statele care-si doresc sa intre in uniunea monetara europeana. Adevarat, marele merit al acestuia este de a fi linistit spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural.

De ce. Pentru ca acest Tratat fiscal „trateaza” efectul si nu cauza crizei cu care se confrunta zona euro. Asta pentru ca, in opinia mea, cauza principala a aceea ce se intampla astazi in zona euro poate fi atribuita diferentelor considerabile de dezvoltare dintre statele membre, cu toate implicatiile ce deriva de aici. Cand spun diferente de dezvoltare ma refer in special la diferentele de productivitate, care ulterior s-au tradus in diferente de competitivitate. Iar de aici pana la dezechilibre macroeconomice semnificative a mai fost doar un pas.

Diferentialul de productivitate a afectat puternic tarile insuficient pregatite din punct de vedere structural (vezi Grecia, Portugalia, Spania, chiar si Italia), conducand la diferential de inflatie (efectul Balassa-Samuelson) ceea ce, implicit, le-a afectat competitivitatea. Care au fost, in fapt canalele de transmisie? Importuri mari (mai ieftine, in termeni relativi), exporturi mai mici (devenite mai scumpe), ceea ce a condus la puternice dezechilibre ale balantelor de plati, etc. Evident, aceste dezechilibre au atras dupa ele dezechilibre la nivelul finantelor publice, care au venit ca si consecinte. S-a intrat astfel intr-un puternic cerc vicios. Astfel incat, pe fondul problemelor structurale acute, lipsa competitivitatii a constituit factorul principal care a condus la inrautatirea grava a finantelor publice.

Corelatia salarii-productivitate a fost si este o alta problema a zonei euro. Se stie, conditia de similaritate a ratelor inflatiei actioneaza ca o constrangere foarte puternica la nivelul statelor dintr-o uniune monetara. Adica, atat timp cat nu faci parte din zona euro, sa zicem ca poti „pacali” (pe termen scurt) cresterea salariilor peste nivelul productivitatii, deoarece ai inca instrumente alternative (poti deprecia cursul de schimb, de exemplu). Statele din zona euro pierd insa instrumentul curs de schimb odata cu intrarea in uniunea monetara. Prin urmare orice crestere a salariilor peste nivelul de crestere a productivitatii proprii va conduce la o pierdere a competitivitatii si in final la acelasi cerc vicios descris mai sus.(vezi de asemenea cazul unora dintre tarile amintite mai sus).

Prin urmare, cred ca “tratarea” diferentelor de competitivitate a statelor membre va trebui sa constituie prioritatea decidentilor din zona euro in cel mai scurt timp. Este normal ca, momentan, sa se trateze efectul. Pacientul este grav bolnav, nu? Dar daca vrem ca acesta sa nu se mai imbolnaveasca din nou cu prima ocazie, atunci trebuie sa se trateze cat mai rapid  cauza de fond.

Ceea ce este insa cel mai grav este ca tocmai aceste diferente vor fi cele care, practic, pot face ineficiente masurile propuse in Tratat. De exemplu. Este stiut faptul ca intregul set de reguli fiscale din zona euro se bazeaza pe functionarea cat mai eficienta a stabilizatorilor automati. Imbunatatirea acestoara presupune, implicit, reducerea componentei bugetare discretionare (vizibila prin componenta bugetara structurala). Pana aici este foarte bine, cel putin la nivel teoretic. Pentru ca aici intervine problema diferentelor structurale dintre economii.

Cele mai recente studii din literatura de specialitate sunt preocupate nu neaparat de marimea stabilizatorilor automati, cat mai degraba de efectele acestora asupra variabilelor macroeconomice (PIB, inflatie, in special). Exista posibilitatea ca efectele de stabilizare asupra economiei nationale a stabilizatorilor fiscali automati sa nu fie aceleasi pentru toate economiile nationale. Tocmai din cauza structurii acestora. In Romania, calculele proprii imi arata ca marimea stabilizatorilor fiscali automati s-a imbunatatit (0,42 conform metodei agregate propuse de IMF, respectiv 0,44 conform metodei dezagregate propuse de Comisia Europeana). Efectele acestora asupra economiei depind insa in mare masura de eficienta canalelor de transmisie a stimulilor fiscali in economie (canale pe cerere si pe oferta). Adica, cresterea deficitului bugetar cu 1 pp, de exemplu, poate conduce la rezultate diferite in economii diferite. In Germania poate aduce o crestere economica de 0,9, in timp ce aceeasi crestere a deficitului in Romania poate aduce o crestere economica de numai 0,2. Cu alte cuvinte, desi regula este aceeasi pentru toata lumea, efectele acesteia pot fi diferite in economii diferite. (de altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care devine din ce in ce mai evidenta necesitatea unei politici fiscale comune in zona euro).

Pentru Romania ceea ce se intampla acum in zona euro ar trebui sa fie o lectie importanta. Am mai spus-o si o s-o repet ori de cate ori va fi nevoie. Romania trebuie sa continue reformele. Dar inainte de a intra in zona euro, va trebui sa ne gandim de mai multe ori. Profunda lipsa de competitivitate din Romania (si, in general, din tarile foste comuniste care vor sa intre in zona euro) ar face din noi o tara cu evidente costuri nete. Pentru foarte mult timp. In ciuda indeplinirii, poate, pe hartie, a criteriilor nominale impuse.

articol publicat pe hotnews.ro

 

Niciun comentariu

Lasa un raspuns