Home criza financiara Zona euro – între soluţia economică şi decizia politică. 3 luni până...

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Desi au existat incercari de a prezice cu exactitate cand ar putea exploda zona euro, nu cred ca cineva poate spune sigur daca si in cat timp s-ar putea intampla asta. Cert este insa un lucru. Criza din zona euro, sistemica de altfel, se extinde rapid. Ochii sunt acum indreptati spre Grecia. Indiferent de rezultatul alegerilor, se cauta o solutie care sa fie pusa pe masa la sfarsitul lunii iunie. Imprumutul de 100 de miliarde pentru bancile spaniole a fost departe de a linisti pietele. Spania, problema majora a zonei euro in acest moment, s-a imprumutat miercuri la circa 6,8%, pentru ca joi randamentele sa atinga pragul psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa. Riscurile destramarii zonei euro cresc exponential, ceea ce reclama urgenta omogenizarii opiniilor liderilor europeni. Caci despre asta este vorba, in opinia mea. Indiferent de care va fi rezultatul final in Grecia, evolutia din Spania sau Italia, in fapt este vorba despe opiniile divergente ale liderilor politici.

Problema monedei euro este in acest moment mai degraba una politica, decat una economica. Solutii economice exista, numai ca liderii politici nu au cazut inca de acord asupra unei solutii general acceptate. Moneda euro isi pierde puternic din credibilitate pe masura ce agentiile de rating isi diminueaza increderea in implementarea rapida a unor masuri comune decisive, prin care guvernele sa evite neplata obligatiilor de catre statele membre datoare. Europa se imparte acum mai mult ca oricand intre centru si periferie. Centrul cere periferiei austeritate ca solutie inevitabila, in vreme ce periferia cere pur si simplu aer sa respire. Desi pare incredibil, avand in vedere evolutia lucrurilor, liderii europeni inca nu s-au decis daca centrul ar trebui sa ajute periferia sau nu si, daca o va face, cine anume ar trebui sa o faca? Guvernele sau Banca Centrala Europeana? Sau Mecanismul European de Stabilitate deja creat? Sau ar trebui inventat un alt mecanism, mult mai consistent?

Guvernele evita sa-si asume responsabilitatea, pentru ca, concret, asta ar insemna contributii mai mari, deci taxe mai mari pentru proprii contribuabili. Cu faptul ca Mecanismul European de Stabilitate nu e suficient de consistent toata lumea este de acord. In schimb, asa numitul „Redemption Pact”, pare fi o solutie buna, cel putin in opinia Consiliului de Experti Economici ai Germaniei , consiliu care l-a gandit. Acesta ar putea reprezenta un nou pact de stabilitate, un pact de 2.300 miliarde euro ce ar acoperi toate datoriile statelor din zona euro care depasesc limita de 60% din PIB. Nu toata lumea este insa de acord cu un asemenea pact. Atat cancelarul german, cat si ministrul german de finante au respins ideea unui astfel de plan, considerand ca clauza “no bail-out”, potrivit careia statele nu pot fi responsabile pentru datoriile altor state. Pe de alta parte, BCE respinge categoric sa-si asume raspunderea, pentru ca asta ar insemna practic tiparire de bani pentru salvarea guvernelor, altfel spus monetizarea datoriei publice, cum a numit-o recent Mario Draghi, ceea ce concret va inseamna o inflatie.

Opozitia puternica vine din partea Germaniei, istoric cunoscuta ca fiind puternic atasata unor rate ale inflatiei scazute si a masurilor drastice luate in virtutea acestui scop. Sa nu uitam ca in anii 90 aceeasi Germanie aproape ca a sacrificat Sistemul Monetar European (atent construit incepand cu 79) in momentul care, in urma caderii zidului Berlinului, s-a confruntat cu ceea ce nemtii considerau de neacceptat: inflatia. Sa amintim totusi ca, dincolo de toate pacatele de care poate fi acuzata, Germania si-a facut lectiile in zona euro. Ma gandesc numai la faptul ca nemtii nu au stiut ce inseamna cresteri salariale in ultimii 12 ani. In vreme ce tarile periferice (exact tarile ce astazi au probleme) au inregistrat cresteri salariale mult peste propria rata a productivitatii, corelatia defectuoasa dintre cresterile salariale si productivitate reprezentand o cauza importanta a contagiunii crizei in zona euro. Cu toate astea, Germania va trebui sa inteleaga ca face parte dintr-o constructie in care interesele comune trebuie sa primeze, chiar daca din punct de vedere al eficientei economice solutia nu este optima. In fond, Germania a avut foarte mult de castigat de pe urma detinerii monedei comune, iar renuntarea la o parte a acestor beneficii nu va fi un capat de tara.

In ultima perioada pare ca una dintre solutiile acceptate de tot mai multa lume este cea a unei uniuni fiscale (desi si aici exista viziuni diferite legate de ce inseamna o uniune fiscala) creata in trepte, care sa permita ulterior si emisiuni de obligatiuni comune. De curand Angela Merkel a facut referire la necesitatea unei uniuni fiscale si chiar la o uniune politica, solutii optime din punct de vedere stiintific. Germania propune astfel pasi marunti spre ceea ce multi economisti au considerat ca e inevitabil pentru ca zona euro sa nu explodeze. Ramane insa o singura problema: un astfel de proiect necesita timp. Pana atunci, zona euro are nevoie de lichiditati, caci se apropie scadentele. Cine le va furniza? Cine isi va asuma responsabilitatea? Va accepta BCE sa se deprecieze euro si sa creasca inflatia? Va intelege Germania ca Mecanismul de Stabilitate actual e mult sub necesitati, ca e nevoie de mult mai mult? Indiferent de ce se va alege, ramane o singura problema: ca toata lumea sa fie de acord.

articol aparut pe cursdeguvernare.ro

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns