Home criza financiara Ce anume poate declansa un razboi valutar

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Mecanismul este simplu. Statele incearca sa castige competitivitate prin tiparire de moneda/devalorizarea propriei monede/stimularea exporturilor. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Desi controversata, o astfel de metoda poate fi folosita pe termen scurt in cazul in care fenomenul este izolat. Pentru a se proteja insa de statele care isi manipuleaza astfel valuta si le creeaza concurenta neloiala, tarile dezavantajate pot apela la protectionism. Fenomenul poate lua astfel proportii, lucrurile scapa de sub control, monedele se depreciaza concomitent, moment in care vorbim deja de un razboi valutar.

De cele mai multe ori aceste razboaie incep pe fondul cresterii economice insuficiente. Cel care incepe razboiul este cel care are probleme legate de productia autohtona, ocupare, somaj, sau pur si simplu se confrunta cu dificultatea implementarii reformelor structurale. In aceste conditii, stimularea artificiala a cresterii economice prin devalorizarea monedei pare o solutie facila, cel putin pe termen scurt. Statele au de ales practic intre tiparirea de moneda si reforme structurale rapide. De obicei, acestea din urma sunt dureroase si nepopulare.

In momentul de fata, riscul declansarii unui razboi valutar international vine din mai multe directii. Ca solutie de iesire din criza, statele incearca si acum, ca si in cazul Marii Depresiuni  sa castige competitivitate prin tiparire de moneda. Riscul “deprecierii competitive” vine acum dinspre marile economii, care au ajuns practic la limita instrumentelor pe care le pot folosi pentru a sustine cresterea economica. Japonia a fost cea care a dat startul acestui tip de razboi prin transformarea politicii sale valutare intr-una de interes national, incurajandu-si exporturile prin deprecierea yenului. 

Peste riscul descris mai sus se suprapune acum riscul economiilor emergente. Acestea se confrunta de ceva vreme cu un trade off important – acomodarea tendintei de baza de atragere de capitaluri (care este de dorit) cu riscul iesirilor bruste de capitaluri declansate in cazul de fata de retragerea stimulului monetar al FED. Mai multe economii emergente au avut deja episoade repetate de deprecieri – Turcia, Ungaria, Rusia, Argentina, etc. sunt doar cele mai recente. Pentru a contracara prabusirea propriilor monede, bancile centrale din economiile emergente fie cresc dobanzile, fie introduc masuri de control al capitalului, fie ambele variante. In momentul de fata riscul cel mai mare vine dinspre reactia “la pachet” a pietelor emergente, care odata declansata poate avea consecinte mai grave chiar decat retragerea stimululuii monetar american. Daca fenomenul capata proportii – toate monedele se depreciaza concomitent/dobanzile cresc agresiv/se introduc masuri de control al iesirilor de capital, pietele nu mai diferentiaza deja economiile cu fundamente slabe de cele mai putin riscante – vom putem vorbi de un razboi valutar din care toata lumea va avea de pierdut.

Riscul politizarii bancilor centrale. Pe de alta parte, angajarea oficiala a celor mai importante banci centrale ale lumii in a creste ocuparea (fie si intr un anume context), ne place sau nu, este o schimbare de paradigma in politica monetara cu avantajele dar si dezavantajele ce vin la pachet. In contextul de fata bancile centrale au exercitat cea mai mare influenta asupra monedelor si economilor nationale, ceea ce reactiveza suspiciunea politizarii bancilor centrale cu riscurile ce deriva de aici.

Ce solutii se intrevad

Se contureaza tot mai mult ideea restrictionarii iesirilor de capital, ca solutie de ultima instanta necesara in special in economiile emergente si acceptata de statele dezvoltate pentru a stopa riscul de contagiune. Trinitatea imposibila (imposibilitatea de a avea in acelasi timp curs de schimb stabil, politica monetara independenta si mobilitatea perfecta a capitalurilor)a stat la baza izbucnirii crizelor valutare din anii 90. Acelasi principiu este invocat si acum din ce in ce mai frecvent.

In literatura de specialitate au aparut deja studii stiintifice ce au testat diferite tehnici de control al capitalului, efectuand simulari pe grupe de tari. Rezultatele au fost urmatoarele: tarile care au avut reglementari prudentiale adecvate specificitatii propriului sector financiar si control (fie chiar si sensibil) pe fluxurile de capital pe termen scurt au fost cel mai putin afectate de criza financiara internationala. Politicile de reglementare a fluxurilor de capital au vizat in special presiunile speculative, riscul valutar,atragerea de forme preferate de investitii straine, pe fond reducerea fragilitatii sistemului financiar intern. Evident, nu exista un singur tip de gestionare a capitalului general valabil, care sa functioneze cel mai bine pentru toate statele. Cert este insa un lucru. Daca pana acum controlul capitalului a fost privit de o parte dintre economisti ca o propunere de tip totul sau nimic, realitatea arata ca lucrurile stau altfel. Iar una dintre solutii este cu sigurantare-adaptarea reglementarii prudentiale si re-gandirea controlului capitalului in noul context.

articol publicat pe www.contributors.ro

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns