AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home Blog Pagina 6

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat in mod oficial adoptarea monedei unice intr-un orizont apropiat. E normal sa fie asa. Potrivit Tratatului de la Amsterdam, semnat in 1997, toate tarile care sunt admise in Uniunea Europeana sunt obligate ulterior sa intre si in zona euro. Nu se mai poate beneficia de o eventuala derogare, asa cum a fost cazul Marii Britanii, de exemplu.  Momentul cand o va face ramane insa la alegerea fiecarui stat. Si asta in primul rand pentru ca implicatiile renuntarii la moneda nationala sunt colosale. Cel putin din acest punct de vedere analiza acestui moment trebuie facuta cu foarte mare atentie. In fond, chiar daca suntem obligati sa trecem la etapa urmatoare de integrare, nu trebuie uitat ca scopul intrarii in zona euro este legat de beneficiile aduse cetatenilor sai.

Zona euro a fost si este inca sub o presiune uriasa. Mult mediatizatul Tratat fiscal propus de liderii europeni a dat un semnal clar. Tarile din Uniunea Europeana sunt hotarate sa mearga impreuna. Ce urmeaza insa dupa Tratat? Aceasta este intrebarea, una legitima de altfel. Va fi capabila zona euro, aflata sub presiunea generata de actuala criza, dar mai ales a punctelor slabe si a limitelor severe pe care aceasta le-a trasat, sa adanceasca procesul de integrare economica?

In opinia mea, zona euro nu are de ales: se reformeaza sau dispare. De altfel, parerile cu privire la viitorul zonei euro au fost impartite inca din momentul in care a aparut. Incepand de la intrebarea de ce este nevoie de un astfel de aranjament, in conditiile in care toate celelalte aranjamente monetare anterioare si-au atins limitele, ba chiar au esuat lamentabil. Si continuand cu mult discutatele criterii de la Maastricht si legatura (sau nu) a acestora cu criteriile amintite in teoria zonelor monetare optime. Criza financiara cu care se confrunta zona euro a constituit un veritabil test care a confirmat teoriile unora, infirmandu-le implicit pe ale celorlalti.

Se pare ca decizia a fost luata. Se vor majora salariile bugetarilor cu 15% incepand din luna iunie. Ma uimeste de-a dreptul cat de simplist sunt analizate niste decizii atat de importante pentru economia romaneasca. Si superficialitatea argumentelor. Se tot repeta obsesiv acelasi mecanism de gandire. Crestem salariile bugetarilor pentru ca trebuie stimulata cresterea economica. Poate fi adevarat. Romania are nevoie de crestere economica ca de aer. S-a ales insa una dintre modalitatile cele mai proaste de a o face. In opinia mea se face o grava eroare atunci cand se ia in calcul doar un canal de transmisie al efectelor salariilor in economie. Si acela foarte plapand. Adica, bun, cresterea salariilor bugetarilor (cu procentul de 15%) poate aduce crestere economica. Dar nu este singurul canal de transmisie al efectelor salariilor asupra economiei. Cresterea salariilor mai are si alte efecte, asupra altor variabile din economie. Ceea ce ma obliga sa analizez efectul total cauzat de factorul crestere de salarii.

Un lucru este clar si trebuie spus inca de la inceput. Decidentii de politici macroeconomice sunt datori sa gandeasca si sa gaseasca solutii de repornire a economiei romanesti cat mai rapid. Altfel, toate eforturile facute pana acum de fiecare roman in parte vor fi fost facute in zadar. Cel putin la nivel conceptual, declaratiile oamenilor politici din ultima perioada sunt de bun augur. Mesajul este ca (macar) se cauta solutii. A privi insa economia Romaniei si modalitatile de relansare a acesteia din perspectiva politica, sau, mai rau, electorala, cred ca este ultimul lucru care trebuie facut.

In opinia mea, acum mai mult ca oricand, lucrurile trebuie analizate cat se poate de tehnic, detasat, si nu din punct de vedere politic, la cald. Altfel spus, nu e momentul de derapaje, ci de optimizare. Analiza solutiilor propuse (de crestere a salariilor sau de reducere a CAS) trebuie facuta astfel incat costurile sa fie minimizate. Caci ambele solutii lansate pana acum de decidenti au atat avantaje, cat si dezavantaje. Important este ca dezavantajele sa fie cat mai mici. Una dintre solutiile propuse consta in cresterea salariilor bugetarilor incepand cu 1 iunie. Dincolo de faptul ca orice crestere de salarii este oricand binevenita, esential este sa analizam care vor fi efectele acestei masuri asupra intregii economii. Ce ar insemna pentru economia Romaniei cresterea salariilor bugetarilor?

Devine din ce in ce mai clar pentru toata lumea. Tratatul fiscal propus de UE este o conditie necesara pentru Europa. Si, dupa cum am scris in analiza anterioara, Romania nu trebuie sa se “supuna” Uniunii Europene pentru ca nu are de ales, ci pentru ca este in interesul sau. Pur si simplu ne avantajeaza. Asa incat este clar, in martie, Europa trebuie sa mearga impreuna si sa demonstreze ca e capabila sa gaseasca solutii pentru criza fiscala cu care se confrunta. In opinia mea insa, desi absolut necesar, acest Tratat nu va fi suficient. Nici pentru zona euro si nici pentru statele care-si doresc sa intre in uniunea monetara europeana. Adevarat, marele merit al acestuia este de a fi linistit spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural.

De ce. Pentru ca acest Tratat fiscal „trateaza” efectul si nu cauza crizei cu care se confrunta zona euro. Asta pentru ca, in opinia mea, cauza principala a aceea ce se intampla astazi in zona euro poate fi atribuita diferentelor considerabile de dezvoltare dintre statele membre, cu toate implicatiile ce deriva de aici. Cand spun diferente de dezvoltare ma refer in special la diferentele de productivitate, care ulterior s-au tradus in diferente de competitivitate. Iar de aici pana la dezechilibre macroeconomice semnificative a mai fost doar un pas.

O sa intru direct in subiect. S-ar parea ca lumea inclina sa fie mai degraba sceptica privind Tratatul fiscal propus de Uniunea Europeana, decat sa-i vada avantajele. Iata in continuare cateva dintre falsele dezavantaje in opinia mea referitoare la Tratatul fiscal.

  1. Tratatul fiscal induce prociclicitate. Fals. Dimpotriva. Si iata la ce ma refer cand afirm asta. Intregul set de reguli fiscale din zona euro se bazeaza pe ideea de functionare cat mai eficienta a stabilizatorilor fiscali automati. Astfel, se considera ca functia de stabilizare a politicii fiscale nationale (aflata sub constrangerea unei uniuni monetare) este eficienta atunci cand componenta discretionara (exprimata prin modificarile in soldul bugetar structural) este zero sau cat mai aproape de zero.

Nu stiu in ce masura liderii europeni au neaparata nevoie de noi ca semnatari ai Tratatului, cat mai degraba as spune ca noi avem nevoie sa semnam Tratatul fiscal propus de ei. Si asta nu numai pentru a face parte din „club”, cu toate avantajele ce pot decuge de aici. Ci mai cu seama pentru ca acesta poate fi folosit in mod legitim in Romania ca o ancora pentru continuarea reformelor din domeniul fiscal. Acesta este insa un subiect extrem de sensibil in momentul actual in Romania, pe fondul nemultumirilor sociale din ultima perioada. Cu sau fara manifestari sociale, problema ramane si, evident, trebuie rezolvata de autoritatile romane. Indiferent cine ar fi acesti decidenti, tehnocrati sau colorati politic.

De ce avem nevoie de Tratatul fiscal? In momentul de fata cred ca unul dintre cele mai mari riscuri pe care le are Romania este acela de a stopa procesul de ajustare fiscala inceput in urma cu doi ani. Sau, mai rau, de a inversa trendul. Adevarat, ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor (o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA).  Aici insa trebuie subliniate cel putin trei aspecte.

 

In ultima perioada in multe tari au existat initiative de a include in Constitutie diverse reguli fiscale. Scopul acestora a fost, in principiu, asumarea raspunderii cu privire la sanatatea finantelor publice nationale. Altfel spus, toata lumea stia ce e bine sa faci: sa ai deficit mic, sa nu te imprumuti daca nu poti da si inapoi. Putini insa au si aplicau asta. Decidentii din Zona Euro (si se pare ca si din România) s-au hotărât. Hai sa impunem o regula, care sa aiba pe deasupra si caracter de lege. Cu ocazia summitului de la Bruxelles, s-a propus limitarea soldului bugetar structural. Ce implicatii decurg din impunerea unei astfel de limite? Este Romania avantajata de aceasta regula, sau suntem doar nevoiti sa fim de acord cu ea pentru a face parte din „club”, desi, poate, pe noi nu ne avantajeaza neaparat?

In primul rand, ce inseamna un deficit structural. Deficitul bugetar consolidat are o componenta ciclica – dependenta de influenta ciclului economic (expansiune sau recesiune) si o componenta structurala. El reflecta astfel atat influenta unor factori permanenti, cat si a unora tranzitorii, fara a ne permite sa distingem intre ei. Factorii permanenti care influenteaza deficitul bugetar se refera la elementele stabile ale veniturilor si cheltuielilor publice. Factorii tranzitorii sunt cei influentati de ciclul economic, deci „trecatori” (veniturile bugetare cresc rapid in perioadele de expansiune si scad in perioadele de recesiune, de exemplu).

In opinia mea solutiile mult mediatizatului summit UE din 9 decembrie au avut calitatea de a linisti spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural. Altfel, solutiile temporare (si ele concretizate parca mult prea greoi) nu vor mai fi cu siguranta de ajuns pentru a tine la un loc tari atat de diferite sub multiple aspecte, indiferent de cat de mult isi doresc ele sa aiba un destin comun.

De ce spun asta. Pe termen scurt, problema lichiditatii pare sa fie rezolvata. In fond, asta era urgenta, nu? Intr-o forma sau alta, tarile indatorate excesiv vor reusi sa se imprumute in continuare pentru a merge mai departe. Si la dobanzi rezonabile. Aceasta este practic principala decizie reala a summitului, palpabila, care va face ca viata sa poata merge mai departe in zona euro. Faptul ca decidentii isi propun sa imbunatateasca sanatatea finantelor publice prin impunerea unei reguli cu caracter de lege, este un lucru notabil, dar nu de natura sa linisteasca pietele definitiv si irevocabil. Europa si-a mai asumat reguli pe care nu le-a respectat. Altfel, din punct de vedere tehnic, asa cum am mai scris si cu alte ocazii, o regula pe deficitul structural este solutie optimala.