Home criza financiara România după 5 ani de la căderea Lehman Brothers

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Se implinesc 5 ani de la marea prabusire. Nimeni nu ar fi crezut atunci ca o institutie precum Lehman Brothers va cadea si mai ales ca va aceasta cadere va declansa in lant o noua criza financiara mondiala. Dupa 5 ani, recuperarea economiei mondiale este inca discutabila. Si asimetrica, revenirea economiei mondiale se face in trei viteze: economiile emergente cresc repede (China, India Brazilia), in SUA in ciuda masurilor puternic expansioniste asteptarile nu depasesc o crestere in jur de 2%, in vreme ce Europa pare sa nu-si mai revina. Anul acesta se asteapta scadere economica, cu o Germanie care va creste cu numai 0,6%. Ba mai mult, se vorbeste chiar despre un nou val al crizei, de o amplitudine cel putin la fel de mare precum cea din 2008.

Cum a fost afectata Romania de criza internationala

Efectele de contagiune dinspre SUA spre Europa s-au extins mai repede decat s-ar fi crezut, curand criza ajungand sa afecteze profund si Romania. Spun profund pentru ca nu e usor sa treci de la o crestere de 7,3% la o cadere de -7% in cateva luni. Din pacate, in opinia mea caderea a fost atat de abrupta cu consecintele ce au decurs de aici in mare parte din cauza politicilor economice imprudente in perioada pre-criza.

Ma refer in special la managementul finantelor publice romanesti, la politica fiscala care in loc sa constituie principalul instrument macroeconomic de iesire/stimulare din criza, avea sa se transforme in pricipala cauza a aprofundarii ei.

De ce. Inainte de declansarea crizei, pe fondul optimismului politic exuberant (e adevarat, justificat in mare masura de cresterea economica) autoritatile s-au angajat la efectuarea unor cheltuieli permanente (crestere salarii, pensii, subventii, beneficii sociale) pe baza unor venituri temporare, volatile. Iar cresterea cheltuielilor a fost consistenta. Odata cu cadereaa dramatica a PIB ului, s-au prabusit si veniturile la buget (ma refer la cele senzitive la miscarile PIB ului, veniturile ciclice, anterior consistente si numite mai sus temporare).

Romania s-a trezit peste noapte cu un gap substantial in deficitul bugetar. Fara masuri imediate, Romania ar fi putut intra in criza cu un deficit bugetar de nici mai mult nici mai putin 11-12%.

A urmat momentul FMI (2009). In contextul descris, un acord cu FMI+BM+CE era inevitabil. Pachetul financiar extern a reprezintat o marja semnificativa de credibilitate, concretizata in plati cu dobanzile mai mici, deficite bugetare mai mici, datorie publica scazuta, necesar brut de finantare redus, scdentele imprumutilor mult mai indepartate ceea ce a redus riscul de intrare in criza de lichiditate, etc.

Simularile arata ca fara un acord cu institutile internationale Romania ar fi platit mai mult pentru dobanzi cu circa 3% pe an, deficitul bugetar ar fi ajuns sa fie aproape dublu in anul 2012, datoria publica ar fi depasit nivelul de 45% in acelasi an, in vreme de necesarul brut de finantare al Romaniei ar fi fost mai mare in medie cu 7% pe an.

Un moment de maxima incarcatura economica, dar si sociala si emotionala a fost cel al pachetului de masuri de ajustare fiscala in 2010. Pachetul negociat era mai amplu, insa masurile cu impact emotional cel mai mare au vizat taierile de salarii cu 25%, reducerea beneficiilor sociale, cu exceptia pensiilor, cu 15% si cresterea TVA de la 19% la 24%. Din pacate, masurile, desi dure au fost necesare.

Fara masuri de consolidare fiscala, Romania ar fi intrat in criza cu deficite de doua cifre extrem de nocive pentru evolutia ulterioara a economiei Romaniei.

Aici as vrea insa sa subliniez doua aspecte. Primul este acela ca ajustarea fiscala avea alternativa. Putea fi una de natura calitativa, nu cantitativa. O ajustare calitativa ar fi presupus ajustare prin reforme structurale/ diminuare evaziune fiscala/ reducerea risipei/restructurare companii de stat/reducere arierare/ imbunatatire performante intreprinderi sector public etc.

Ajustarea de tip cantitativ s-a facu in mod contabil, prin taiere de cheltuieli si, mai grav, prin crestere a datoriei. In perioada 2009-2011 Romania a inregistrat cel mai mare ritm de crestere a datoriei guvernamentale din zona.

Al doilea aspect se refera la amploarea/duritatea/impactul acestui program. Programul de ajustare fiscala in Romania a fost atat de dur pentru ca am fost atat de iresponsabili in perioada ex-ante crizei. Daca Romania s-ar fi ghidat atunci dupa indicatorul deficit bugetar structural, atunci imaginea ar fi fost clara, corecta, adevarata vis a vis de finantele publice romanesti.

Am fi stiut atunci ca avem deficite bugetare care in realitate mai aveau putin si ajungeau la doua cifre, nu un deficit de sub 3% (deci oficial confortabil) calculat in viziunea clasic-contabila. Romania a ajuns sa intre in criza cu un deficit bugetar ascuns semnificativ, peste care (atentie) se suprapunea un deficit de cont curent considerabil ! inainte de criza Romania a atins un varf de maxim a deficitului de cont curent de 13% (in 2007).

Daca Romania ar fi luat in considerare impactul deficitului de cont curent asupra deficitului bugetar (ceea ce astazi FMI si Comisia Europeana numeste Deficit bugetar structural corectat cu absorbtia) atunci ar fi vazut ca deficitul bugetar structural care urma sa ia in considerare si deviatia contului curent de la nivelul sau sustenabil (CAAB) era si mai mare decat deficitul structural clasic (CAB). Am estimat pentru Romania ambii indicatori, rezultatele le vedeti in tabelul de mai jos.

Cifrele arata ca daca Romania ar fi fost prudenta si ar fi luat in considerare semnalele date de economie, atunci nu fi avut nevoie de o ajustare fiscala mult mai restransa, corectia dezechilibrelor macroeconomice ar fi fost mai putin dura decat cea inregistrata in ultimii ani, recesiunea in Romania nu ar fi fost atat de pronuntata, se putea probabil evita intrarea Romaniei in criza de lichiditate din Trezorerie in primul trimestru din 2009, ar fi existat un minimum de spatiu fiscal pentru relansare economica, pierderile de competitivitate ar fi fost mult mai mici ş.a.m.d.

Cu alte cuvinte, daca politicile macroeconomice ar fi fost concentrate mai mult pe impiedicarea adancirii dezechilibrului din contul curent la pachet cu cheltuieli bugetare prudente, atunci mediul macroeconomic ar fi fost mult mai stabil, am fi putut chiar evita masurile drastice luate in 2010.

A urmat momentul Tratat fiscal, 2012. Cand Romania si-a asumat oficial sa se ghideze in deciziile sale dupa indicatorul sold bugetar structural… mai bine mai tarziu decat niciodata…

2013. Cum stam in momentul de fata. In urma acordului cu FMI, Romania a reusit sa intre pe crestere pozitiva incepand cu 2011, finantele publice s-au consolidat (anul acesta am iesit si din procedura de deficit excesiv), cursul e stabil, dezechilibrul din contul curent pare inlaturat (ramane de vazut daca sustenabil sau nu), rezervele BNR sunt considerabile (acopera aproape 9 luni de importuri), trezoreria are un buffer ce poate acoperi 4 luni nevoia de finantare.

Golul de finantare externa evaluat in 2009 la 20 mld euro s-a inchis, motiv pentru in prezent Romania negociaza pentru un nou acord cu FMI, de data asta de tip preventiv. Pare ca suntem pe drumul cel bun. Tinta de a avea stabilitate macroeconomica e indeplinita. Ramane insa un mare gol. Reformele structurale. Care vor avea rolul de a debloca potentialul de crestere a Romaniei, si a-si face simtita prezenta in buzunarele/traiul romanilor. Si de plasa de siguranta in contextul unul nou val al crizei.

articol publicat pe cursdeguvernare.ro

 

Conferentiar Universitar Doctor, ASE Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucureşti Location: Bucureşti, Romania Email: auragabriela.socol@gmail.com Phone: 0040-01-2112650 Fax: 0040-01-3129549 Postal: 6 ROMANA PLACE, 70167 – BUCHAREST

Niciun comentariu

Lasa un raspuns