AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home zona euro

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Atitudinea europenilor si in mod special a Germaniei fata de imigranti va avea rolul de a modela viitorul Europei si al zonei euro implicit. Marea provocare a Europei va fi aceea de a intoarce in favoarea ei o criza umanitara – nedorita de nimeni – si a o transforma intr-o oportunitate atat pentru imigranti, cat si pentru europeni. Ceva care in momentul de fata pare foarte greu de realizat, dar nu imposibil, din mai multe considerente.

In primul rand, deschiderea pietei muncii germane (pricipala tinta a imigrantilor) ar putea aduce un impuls economiei Germaniei si indirect, Europei. Mai multa forta de munca ar putea conduce la o crestere a investitiilor (in domeniul constructiilor, deoarece va fi nevoie de locuinte pentru imigranti, de exemplu), ceea ce se va reflecta in cresterea economica. Investitiile suplimentare in economie, in contextul unor rate scazute de economisire a imigrantilor ar putea stimula cererea agregata germana. Stimularea cererii agregate poate conduce la o reducere a surplusului cronic de cont curent al Germaniei, ceea ce avantajeaza celelalte state europene. Toate aceste efecte reprezinta tot atatea oportunitati care ar putea avea drept rezultat pe termen mediu diminuarea dezechilibrelor acumulate in economia uniunii monetare europene in ultimii ani.

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat la sfarsitul lui ianuarie masuri de relaxare cantitativa (QE) de pana la 60 de miliarde de euro pe luna, incepand din martie 2015 pana in septembrie 2016, pentru a revigora economia zonei euro. Achizitiile de active nu reprezinta o noutate pentru BCE, desi pana acum programele au vizat achizitionarea de obligatiuni garantate si valori mobiliare garantate cu active, nu obligatiuni guvernamentale (cu mici exceptii). De data asta, membrii Consiliului Guvernatorilor au cazut de acord inclusiv in ceea ce priveste achizitiile de obligatiuni guvernamentale, BCE urmand sa arunce in piata cca 1.140 de miliarde de euro. O suma care ar trebui sa inlature deflatia (sau poate doar asteptarile cu privire la deflatie?!), prezentata drept principala motivatie din spatele deciziei bancii.

Ce inseamna relaxare cantitativa, pe intelesul tuturor

Pentru a-si atinge scopul asumat prin lege (de obicei stabilitatea preturilor) bancile centrale influenteaza nivelul de creditare din economie intr-un mod indirect, reducand ratele dobanzii pentru a  stimula oamenii sa consume, sa cheltuie mai mult. Sigur, functie de eficienta canalelor de transmisie a politicii monetare, impulsurile de politica monetara pot ajunge sau nu in economia reala. Ce poate face o banca centrala cand rata dobanzii scade atat de jos, cu posibilitatea de a atinge chiar pragul limita “zero lower bound”? Nu-i ramane decat varianta injectarii directe de bani in economie, ceea ce numim relaxare cantitativa.

Privit din acest unghi de vedere, relaxarea cantitativa este considerata a fi o politica monetara neconventionala, aleasa de bancile centrale ca solutie de ultima instanta atunci cand politicile monetare conventionale nu mai sunt eficiente. Ce face banca efectiv? Cumpara active financiare, de obicei, titluri de valori mobiliare garantate cu ipoteci si obligatiuni de stat. Miza este injectarea de lichiditati in sistemul bancar intr-o prima faza, urmand ca acestea sa ajunga in economie prin acordarea de credite – consum mai mare – cheltuieli mai multe – crestere economica.

Ce este de discutat cu privire la QE? Implica potentiale riscuri?

Riscul de pozitionare la “limita legalitatii” care implica riscul pierderii credibilitatii intregii zone. Exista economisti care sustin ca QE este practic echivalent cu tiparirea de bani(crestere intentionata a masei monetare), chiar daca banca face asta prin creditarea electronica a conturilor bancare, nu printare efectiva. Este renumit studiul cercetatorilor britanici Andrew Johnston şi Trevor Pugh The law and economics of Quantitative easing, Sheffield Institute of Corporate and Commercial Law Working Paper Series, July 2014 care, in urma unei analize stiintifice, ajunge la concluzia ca “programele de relaxare cantitativa ale marilor banci centrale nu reprezinta decat o finantare monetara a deficitelor bugetare”. Daca ar fi asa, un astfel de program in Europa ar fi ilegal in conditiile in care Tratatul de la Maastricht interzice statelor europene sa finanteze deficitelor publice prin emisiune monetara.

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.

Pentru prima data dupa intrarea in Uniunea Europeana, Romania poate intra in zona euro. Cel putin teoretic. In acest moment, Romania indeplineste criteriile nominale impuse pentru adoptarea euro (criteriile de la Maastricht). Conform datelor oficiale, criteriul ratei inflatiei este indeplinit incepand cu iunie 2014 (1,4% inflatie medie), deficitul bugetului consolidat se incadreaza in limita de 3% (2,3%), datoria publica in cea de 60% (38%), criteriul ratei dobanzilor pe termen lung poate fi bifat inca din noiembrie 2013, iar cursul de schimb din octombrie 2010.

Criza financiara a validat insa fara drept de apel ceea ce o parte a economistilor sustinea de multa vreme, si anume ca satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garanteaza succesul in interiorul uniunii monetare. E nevoie de mai mult. Adevarat. Cu toate astea, nu trebuie minimizat ceea ce, totusi, am reusit sa facem. Bifand criteriile de convergenta nominala, am bifat in primul rand Primul pas, un prag psihologic daca vreti, ceea ce nu e putin lucru. Romania a demonstrat cu ocazia asta ca e capabila sa indeplineasca niste tinte, sa-si asume o responsabilitate pe care sa o duca cu bine pana la capat. Sa aplice reforme structurale, intr-un context in care acestea sunt invocate de toata lumea, ca solutie de fond, de substanta. In plus, bifarea acestor indicatori este cu atat mai semnificativa cu cat s-a desfasurat intr-o perioada foarte dificila, de criza internationala. Pe de alta parte, trebuie remarcat ca aceste criterii au fost atinse fara ca Romania sa aiba o data tinta de adopare a monedei euro care sa functioneze drept ancora pentru sustinerea reformelor. Pentru o buna bucata de vreme, pozitia oficiala a Romaniei vis a vis de intrarea in zona euro a fost de expectativa, guvernul neasumandu-si o tinta anume. Deci se poate.

criza SUACriza din zona euro a inceput ca o criza bancara, pentru ca in scurt timp sa se transforme intr-o criza a datoriilor suverane. Slab capitalizate, cu probleme grave de lichiditate, cu bilanturile pline de datorii suverane si credite de slaba calitate, bancile din zona euro s-au dovedit a fi mai mult decat vulnerabile, toate astea intr-o perioada de „bani ieftini”.Acest lucru a făcut ca sectorul financiar şi sectorul public să devină strâns legate, randamentele datoriei suverane au început să crească datorită preocupărilor cu privire la capacitatea guvernelor de a-şi recapitaliza propriile bănci. Rezultatul a fost că datoria publică, care fusese cândva utilizată ca garanţie, a scăzut în valoare, afectând grav creditarea bancară şi ducând la o recesiune profundă a zonei euro.

Impactul si profunzimea recesiunii din zona euro ar fi putut fi reduse considerabil daca in Europa ar fi existat o uniune bancara. In primul rand, pentru ca o o astfel de uniune ar fi asigurat o supraveghere mai strictă a sistemului bancar, ceea ce ar fi dus la mai putine credite neperformante (la nivelul întregii zone euro, se estimeaza o valoare a creditelor neperformante de cca 1000 de miliarde de euro). In al doilea rand, daca bancile ar fi fost capabile sa se finanteze una pe cealalta, guvernele nu ar mai fi fost obligate sa le sustina, ceea ce ar fi atenuat cercul vicios dintre guvernele supraindatorate si bancile cu probleme. 

Noile sisteme de avertizare timpurie a crizelor atrag atentia asupra faptului ca surplusurile mari de cont curent pot fi la fel de nocive ca si deficitele. Explicatia este simpla. Surplusul de cont curent al unui stat se regaseste in deficitul de cont curent al altuia, prin urmare dincolo de o anumita limita (Comisia Europeana considera acest prag ca fiind la 4%) surplusurile de cont curent pot ajunge sa afecteze stabilitatea economica globala.

Ani intregi, tinta reprosurilor a fost China. In ultima perioada, toti ochii sunt indreptati insa asupra Germaniei, motorul economiei europene. Inainte de declansarea crizei financiare internationale, surplusurile Germaniei de cont curent se regaseau in deficitele acumulate de statele periferice din zona euro. Dupa criza, exporturile nemtesti s-au orintat spre economiile emergente, statele europene fiind puternic afectate de scaderea cererii interne. Conform datelor oficiale, surplusul de cont curent al Germaniei ajungea in 2012 la un varf de 201 miliarde dolari. Nici China, nici Japonia nici chiar tarile producatoare de petrol (unde exporturile sunt mult mai mari decat importurile) nu au atins performanta din ultima vreme a Germaniei.

Victorie fara precedent pentru Angela Merkel in Germania. Austeritate sau crestere economica? pare sa fie dilema momentului, cunoscute fiind vederile Angelei Merkel cu privire la continuarea austeritatii in Europa. Centrul cere periferiei austeritate ca solutie inevitabila, in vreme ce periferia cere pur si simplu aer sa respire. Germania sustine ca si-a facut lectiile in zona euro, asteaptand acum acelasi lucru de la restul statelor europene. Adevarat. Cu toate astea, Germania va trebui sa inteleaga ca face parte dintr-o constructie in care interesele comune trebuie sa primeze, chiar daca din punct de vedere al eficientei economice solutia nu este neaparat optima. In fond, Germania a avut de castigat de pe urma detinerii monedei comune, iar renuntarea la o parte a acestor beneficii nu va fi un capat de tara.

Comisia Europeana a confirmat ca Letonia indeplineste toate criteriile de aderare la zona euro, aceasta urmand sa adopte moneda unica la 1 ianuarie 2014. Liderii europeni considera ca decizia va demonstra durabilitatea constructiei, dorinta Letoniei de a adopta moneda euro fiind vazuta ca un semn de incredere in moneda comuna si o dovada in plus ca cei care au prezis dezintegrarea zonei euro s-au inselat.

In opinia mea extinderea zonei euro prin acceptarea Letoniei demonstreaza ca in continuare cartile in zona euro se fac mai degraba pe criterii politice decat pe criterii economice. In momentul de fata Letonia indeplineste criteriile economice de admitere in eurozona, insa toata lumea stie ca discutia nu se mai poate reduce la indeplinirea unor criterii. Letonia este o economie de mica dimensiune, cu 2 milioane de locuitori si un produs intern brut de aproximativ 20 de miliarde de euro. In timpul crizei a experimentat cea mai dura recesiune din Europa, economia letona scazand cu aceasta ocazie cu aproape o cincime in 2009, pentru a ajunge la o crestere de circa 6% anul trecut. Principalale vulnerabilitati ale Letoniei (asemeni celorlalte tari foste comuniste admise deja) vor fi capacitatea tarii de a respecta ex post tinta de inflatie si gestionarea problemei somajului. Letonia va intra cu un somaj de 12,4% si 21,9% somaj in randul tinerilor, intr-o zona (zona euro) ce momentan inregistreaza un somaj record de aproximativ 20 milioane de someri.

15 Martie 2013, 11h00 – 13h00 Sala Nicolae Bălcescu, Camera Deputaţilor, Palatul Parlamentului

Dezbaterea va fi moderată de domnul Daniel Dăianu, Profesor SNSPA şi Preşedinte al Platformei Europene de Dezvoltare şi de domnul Sorin Pîslaru, Ziarul Financiar.

 Invitați:

  • Eugen ANDREESCU, Cercetator Senior, Institutul de Economie Mondiala
  • Cristian SOCOL, Conferențiar universitar, ASE
  • Aura SOCOL, Lector universitar, ASE
  • Florin CITU, Economist
  • Radu CRACIUN, Eureko

In data de 13 decembrie 2012, Institutul European din Romania (IER), in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, organizeaza conferinta cu tema Noul cadru financiar multianual: prioritati pentru Uniunea Europeana, prioritati pentru Romania.

Speakeri:

Alan Mayhew, Profesor Jean Monnet, Institutul European Sussex
Gabor Hunya, Economist, Institutul pentru Studii Economice Internationale Viena
Tamás Novák, Director adjunct, Institutul de Economie Mondială Budapesta
Daniel Dăianu, Prof. univ. dr., Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana
Valentin Lazea, Economist sef, Banca Natională a României
Aura-Gabriela Socol, profesor Catedra de Economie si Politici Economice, Academia de Studii Economice
Florin Pogonaru, Presedinte, Asociatia Oamenilor de Afaceri din România, Expert CE Bruxelles