AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home uniune fiscala

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

criza SUACriza din zona euro a inceput ca o criza bancara, pentru ca in scurt timp sa se transforme intr-o criza a datoriilor suverane. Slab capitalizate, cu probleme grave de lichiditate, cu bilanturile pline de datorii suverane si credite de slaba calitate, bancile din zona euro s-au dovedit a fi mai mult decat vulnerabile, toate astea intr-o perioada de „bani ieftini”.Acest lucru a făcut ca sectorul financiar şi sectorul public să devină strâns legate, randamentele datoriei suverane au început să crească datorită preocupărilor cu privire la capacitatea guvernelor de a-şi recapitaliza propriile bănci. Rezultatul a fost că datoria publică, care fusese cândva utilizată ca garanţie, a scăzut în valoare, afectând grav creditarea bancară şi ducând la o recesiune profundă a zonei euro.

Impactul si profunzimea recesiunii din zona euro ar fi putut fi reduse considerabil daca in Europa ar fi existat o uniune bancara. In primul rand, pentru ca o o astfel de uniune ar fi asigurat o supraveghere mai strictă a sistemului bancar, ceea ce ar fi dus la mai putine credite neperformante (la nivelul întregii zone euro, se estimeaza o valoare a creditelor neperformante de cca 1000 de miliarde de euro). In al doilea rand, daca bancile ar fi fost capabile sa se finanteze una pe cealalta, guvernele nu ar mai fi fost obligate sa le sustina, ceea ce ar fi atenuat cercul vicios dintre guvernele supraindatorate si bancile cu probleme. 

Europa isi sarbatoreste ziua astazi, zi care marcheaza sfarsitul razboiului mondial si un nou inceput – o Europa unita. Sarbatorirea Europei este umbrita insa de multe intrebari. Austeritate sau crestere economica? pare sa fie dilema anului, o Europa cu doua viteze sau o Europa federala? iata inca o dilema pe masa decidentilor europeni de ceva vreme, iesirea din criza sau prabusirea euro? si inca multe altele care afecteaza pe europeanul de rand in propriile buzunare.

Desi euroscepticismul pare sa castige teren, cred totusi ca scapam din vedere un lucru esential. Decizia de formare a Europei cu o uniune monetara in centru (treapta ce avea sa incununeze proiectul european) a fost, in fond, un obiectiv politic, departe de a fi optim din punct de vedere strict economic. Tehnic vorbind, ideea unei uniuni monetare in centrul Europei a iscat discutii ample in lumea academica inca de la inceput. Principala obiectie a fost aceea ca Europa nu este o zona monetara optima. Deci, se stia inca de la inceput ca va exista un „nucleu” de tari puternic competitive pentru care stabilitatea macroeconomica va fi un proces de tip „fine tuning”. Acestea sunt de altfel tarile care au avut beneficii nete de pe urma intrarii in zona euro si cele peste care criza a trecut fara sa lase urme foarte adanci. Restul statelor au fost cele care au avut de suferit cu prima ocazie. Iar prima ocazie a fost criza financiara, caci fisurile unei constructii ies la iveala pe timp de recesiune, nu de expansiune.

In data de 13 decembrie 2012, Institutul European din Romania (IER), in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, organizeaza conferinta cu tema Noul cadru financiar multianual: prioritati pentru Uniunea Europeana, prioritati pentru Romania.

Speakeri:

Alan Mayhew, Profesor Jean Monnet, Institutul European Sussex
Gabor Hunya, Economist, Institutul pentru Studii Economice Internationale Viena
Tamás Novák, Director adjunct, Institutul de Economie Mondială Budapesta
Daniel Dăianu, Prof. univ. dr., Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana
Valentin Lazea, Economist sef, Banca Natională a României
Aura-Gabriela Socol, profesor Catedra de Economie si Politici Economice, Academia de Studii Economice
Florin Pogonaru, Presedinte, Asociatia Oamenilor de Afaceri din România, Expert CE Bruxelles

Euro nu mai poate exista mult in forma actuala. In acest moment, proiectul european are de ales practic intre a se reintegra (la un nivel mult mai profund) sau (inevitabil) a se dezintegra. Semnele de dezintegrare sunt multe si vizibile cu ochiul liber. Din ce in ce mai putini investitori straini detin obligatiuni spaniole sau italiene, acestea fiind achizitionate in masa de investitorii autohtoni, deficitele bugetare ale tarilor „pilon” din zona euro sunt excesive, Spania se imprumuta la dobanzi apropiate pragului psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa, etc. Problema Spaniei este mai grava decat ne place sa credem, iar implicatiile caderii unei tari cu dimensiunea Spaniei sunt covarsitoare. De fapt, pot fi fatale zonei euro.

Zona euro a fost si este inca sub o presiune uriasa. Mult mediatizatul Tratat fiscal propus de liderii europeni a dat un semnal clar. Tarile din Uniunea Europeana sunt hotarate sa mearga impreuna. Ce urmeaza insa dupa Tratat? Aceasta este intrebarea, una legitima de altfel. Va fi capabila zona euro, aflata sub presiunea generata de actuala criza, dar mai ales a punctelor slabe si a limitelor severe pe care aceasta le-a trasat, sa adanceasca procesul de integrare economica?

In opinia mea, zona euro nu are de ales: se reformeaza sau dispare. De altfel, parerile cu privire la viitorul zonei euro au fost impartite inca din momentul in care a aparut. Incepand de la intrebarea de ce este nevoie de un astfel de aranjament, in conditiile in care toate celelalte aranjamente monetare anterioare si-au atins limitele, ba chiar au esuat lamentabil. Si continuand cu mult discutatele criterii de la Maastricht si legatura (sau nu) a acestora cu criteriile amintite in teoria zonelor monetare optime. Criza financiara cu care se confrunta zona euro a constituit un veritabil test care a confirmat teoriile unora, infirmandu-le implicit pe ale celorlalti.

Nu stiu in ce masura liderii europeni au neaparata nevoie de noi ca semnatari ai Tratatului, cat mai degraba as spune ca noi avem nevoie sa semnam Tratatul fiscal propus de ei. Si asta nu numai pentru a face parte din „club”, cu toate avantajele ce pot decuge de aici. Ci mai cu seama pentru ca acesta poate fi folosit in mod legitim in Romania ca o ancora pentru continuarea reformelor din domeniul fiscal. Acesta este insa un subiect extrem de sensibil in momentul actual in Romania, pe fondul nemultumirilor sociale din ultima perioada. Cu sau fara manifestari sociale, problema ramane si, evident, trebuie rezolvata de autoritatile romane. Indiferent cine ar fi acesti decidenti, tehnocrati sau colorati politic.

De ce avem nevoie de Tratatul fiscal? In momentul de fata cred ca unul dintre cele mai mari riscuri pe care le are Romania este acela de a stopa procesul de ajustare fiscala inceput in urma cu doi ani. Sau, mai rau, de a inversa trendul. Adevarat, ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor (o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA).  Aici insa trebuie subliniate cel putin trei aspecte.