AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home Tratatul fiscal

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

In data de 13 decembrie 2012, Institutul European din Romania (IER), in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, organizeaza conferinta cu tema Noul cadru financiar multianual: prioritati pentru Uniunea Europeana, prioritati pentru Romania.

Speakeri:

Alan Mayhew, Profesor Jean Monnet, Institutul European Sussex
Gabor Hunya, Economist, Institutul pentru Studii Economice Internationale Viena
Tamás Novák, Director adjunct, Institutul de Economie Mondială Budapesta
Daniel Dăianu, Prof. univ. dr., Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana
Valentin Lazea, Economist sef, Banca Natională a României
Aura-Gabriela Socol, profesor Catedra de Economie si Politici Economice, Academia de Studii Economice
Florin Pogonaru, Presedinte, Asociatia Oamenilor de Afaceri din România, Expert CE Bruxelles

criza SUA

In ciuda eforturilor de a identifica solutii, zona euro ramane sub o presiune uriasa. Marele merit al recentului Tratat fiscal gandit si propus de liderii europeni a fost acela de a fi linistit oarecum lumea pe termen scurt. Pe termen mediu si lung insa, strategia autoritatilor europene va trebui sa se modifice fundamental. Altfel, solutiile temporare nu vor mai fi cu siguranta de ajuns pentru a tine la un loc tari atat de diferite, sub varii aspecte, indiferent de cat de mult isi doresc ele sa ramana impreuna.

Diferentele dintre tarile ce formeaza Uniunea Europeana sunt foarte mari. Iar cand se pune problema de zona euro, cu atat mai mult. E foarte greu sa compatibilizezi tehnic grupe de tari total diferite. Pe de o parte UE are tari cu economii foarte puternice (pentru care problema „stabilitatii monetare” a reprezentat practic motorul care a condus ulterior la aparitia insasi a zonei euro, tari ce au experienta Sistemului Monetar European si deci a regimului de curs de schimb fix). Iar pe de alta parte avem tari foste comuniste care isi doresc sa intre in zona euro, dar au experiente extrem de subrede atunci cand vine vorba de ceea ce numim stabilitate monetara. Veti spune ca, pana la urma, totul se va reduce la vointa politica. Si asa e. Dar nu e nevoie numai de atat. Cel putin nu in opinia mea.

Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat in mod oficial adoptarea monedei unice intr-un orizont apropiat. E normal sa fie asa. Potrivit Tratatului de la Amsterdam, semnat in 1997, toate tarile care sunt admise in Uniunea Europeana sunt obligate ulterior sa intre si in zona euro. Nu se mai poate beneficia de o eventuala derogare, asa cum a fost cazul Marii Britanii, de exemplu.  Momentul cand o va face ramane insa la alegerea fiecarui stat. Si asta in primul rand pentru ca implicatiile renuntarii la moneda nationala sunt colosale. Cel putin din acest punct de vedere analiza acestui moment trebuie facuta cu foarte mare atentie. In fond, chiar daca suntem obligati sa trecem la etapa urmatoare de integrare, nu trebuie uitat ca scopul intrarii in zona euro este legat de beneficiile aduse cetatenilor sai.

Devine din ce in ce mai clar pentru toata lumea. Tratatul fiscal propus de UE este o conditie necesara pentru Europa. Si, dupa cum am scris in analiza anterioara, Romania nu trebuie sa se “supuna” Uniunii Europene pentru ca nu are de ales, ci pentru ca este in interesul sau. Pur si simplu ne avantajeaza. Asa incat este clar, in martie, Europa trebuie sa mearga impreuna si sa demonstreze ca e capabila sa gaseasca solutii pentru criza fiscala cu care se confrunta. In opinia mea insa, desi absolut necesar, acest Tratat nu va fi suficient. Nici pentru zona euro si nici pentru statele care-si doresc sa intre in uniunea monetara europeana. Adevarat, marele merit al acestuia este de a fi linistit spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural.

De ce. Pentru ca acest Tratat fiscal „trateaza” efectul si nu cauza crizei cu care se confrunta zona euro. Asta pentru ca, in opinia mea, cauza principala a aceea ce se intampla astazi in zona euro poate fi atribuita diferentelor considerabile de dezvoltare dintre statele membre, cu toate implicatiile ce deriva de aici. Cand spun diferente de dezvoltare ma refer in special la diferentele de productivitate, care ulterior s-au tradus in diferente de competitivitate. Iar de aici pana la dezechilibre macroeconomice semnificative a mai fost doar un pas.

O sa intru direct in subiect. S-ar parea ca lumea inclina sa fie mai degraba sceptica privind Tratatul fiscal propus de Uniunea Europeana, decat sa-i vada avantajele. Iata in continuare cateva dintre falsele dezavantaje in opinia mea referitoare la Tratatul fiscal.

  1. Tratatul fiscal induce prociclicitate. Fals. Dimpotriva. Si iata la ce ma refer cand afirm asta. Intregul set de reguli fiscale din zona euro se bazeaza pe ideea de functionare cat mai eficienta a stabilizatorilor fiscali automati. Astfel, se considera ca functia de stabilizare a politicii fiscale nationale (aflata sub constrangerea unei uniuni monetare) este eficienta atunci cand componenta discretionara (exprimata prin modificarile in soldul bugetar structural) este zero sau cat mai aproape de zero.

Nu stiu in ce masura liderii europeni au neaparata nevoie de noi ca semnatari ai Tratatului, cat mai degraba as spune ca noi avem nevoie sa semnam Tratatul fiscal propus de ei. Si asta nu numai pentru a face parte din „club”, cu toate avantajele ce pot decuge de aici. Ci mai cu seama pentru ca acesta poate fi folosit in mod legitim in Romania ca o ancora pentru continuarea reformelor din domeniul fiscal. Acesta este insa un subiect extrem de sensibil in momentul actual in Romania, pe fondul nemultumirilor sociale din ultima perioada. Cu sau fara manifestari sociale, problema ramane si, evident, trebuie rezolvata de autoritatile romane. Indiferent cine ar fi acesti decidenti, tehnocrati sau colorati politic.

De ce avem nevoie de Tratatul fiscal? In momentul de fata cred ca unul dintre cele mai mari riscuri pe care le are Romania este acela de a stopa procesul de ajustare fiscala inceput in urma cu doi ani. Sau, mai rau, de a inversa trendul. Adevarat, ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor (o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA).  Aici insa trebuie subliniate cel putin trei aspecte.

 

In ultima perioada in multe tari au existat initiative de a include in Constitutie diverse reguli fiscale. Scopul acestora a fost, in principiu, asumarea raspunderii cu privire la sanatatea finantelor publice nationale. Altfel spus, toata lumea stia ce e bine sa faci: sa ai deficit mic, sa nu te imprumuti daca nu poti da si inapoi. Putini insa au si aplicau asta. Decidentii din Zona Euro (si se pare ca si din România) s-au hotărât. Hai sa impunem o regula, care sa aiba pe deasupra si caracter de lege. Cu ocazia summitului de la Bruxelles, s-a propus limitarea soldului bugetar structural. Ce implicatii decurg din impunerea unei astfel de limite? Este Romania avantajata de aceasta regula, sau suntem doar nevoiti sa fim de acord cu ea pentru a face parte din „club”, desi, poate, pe noi nu ne avantajeaza neaparat?

In primul rand, ce inseamna un deficit structural. Deficitul bugetar consolidat are o componenta ciclica – dependenta de influenta ciclului economic (expansiune sau recesiune) si o componenta structurala. El reflecta astfel atat influenta unor factori permanenti, cat si a unora tranzitorii, fara a ne permite sa distingem intre ei. Factorii permanenti care influenteaza deficitul bugetar se refera la elementele stabile ale veniturilor si cheltuielilor publice. Factorii tranzitorii sunt cei influentati de ciclul economic, deci „trecatori” (veniturile bugetare cresc rapid in perioadele de expansiune si scad in perioadele de recesiune, de exemplu).