AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home relaxare cantitativa

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

S-au implinit ieri 6 ani de la Marea Prabusire Financiara. Nimeni nu ar fi crezut atunci ca o institutie precum Lehman Brothers va cadea si ca aceasta cadere va declansa in lant o noua criza financiara internationala. A propos de “nimeni nu ar fi crezut”, ma intreba de curand cineva vizibil contrariat cum e posibil ca dintre atatia economisti nimeni sa nu previzioneze (si sa si opreasca) o asemenea criza financiara. In fond, economia e stiinta sau nu? Buna intrebare…. Economisti sau nu, dupa 6 ani cu totii ne intrebam cum de nu am vazut semnele de sub nasul nostru, cum de nu am reusit sa evitam declansarea unei asemenea caderi economice si, cel mai grav, cum de nu am reusit sa gasim cea mai potrivita solutie de a o combate… Dupa 6 ani, recuperarea economiei mondiale este inca discutabila. Si asimetrica.

12 septembrie 2008. Cea mai mare banca de investitii Lehman Brothers cere ajutor financiar guvernului. Desi toata lumea a sperat pana in ultima clipa ca va ceda presiunilor, guvernul american nu accepta. Rezultatul, Lehman Brothers intra in faliment. Plecand de la ideea preconceputa to bil to fall, prabusirea gigantului bancar socheaza de a dreptul pietele financiare din intreaga lume. Efectele aproape imediate la nivel mondial au fost atat de puternice incat, la doar cateva zile după ce Lehman Brothers a fost lasat sa intre in faliment cu buna stiinta, guvernantii americani anuntau deja ca sunt nevoiti sa injecteze masiv lichiditate in sistemul bancar. Supraevaluate, preturile caselor se prabusesc peste noapte, ipotecile explodeaza, iar colosii sistemului financiar american – banci de investitii/fonduri de economii/asiguratori, etc. cad unul dupa altul in lant domino. Criza ce a urmat s-a dovedit a fi mult mai greu de contracarat decat si-ar fi inchipuit pana si cel mai pesimist economist. A fost buna decizia guvernului american, a fost rea? Pana astazi economistii se intreaba daca nu cumva costurile contracararii crizei au fost mult mai mari decat evitarea declansarii ei prin spijinirea bancii de investitii Lehman Brothers.

A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Mecanismul este simplu. Statele incearca sa castige competitivitate prin tiparire de moneda/devalorizarea propriei monede/stimularea exporturilor. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Desi controversata, o astfel de metoda poate fi folosita pe termen scurt in cazul in care fenomenul este izolat. Pentru a se proteja insa de statele care isi manipuleaza astfel valuta si le creeaza concurenta neloiala, tarile dezavantajate pot apela la protectionism. Fenomenul poate lua astfel proportii, lucrurile scapa de sub control, monedele se depreciaza concomitent, moment in care vorbim deja de un razboi valutar.

De cele mai multe ori aceste razboaie incep pe fondul cresterii economice insuficiente. Cel care incepe razboiul este cel care are probleme legate de productia autohtona, ocupare, somaj, sau pur si simplu se confrunta cu dificultatea implementarii reformelor structurale. In aceste conditii, stimularea artificiala a cresterii economice prin devalorizarea monedei pare o solutie facila, cel putin pe termen scurt. Statele au de ales practic intre tiparirea de moneda si reforme structurale rapide. De obicei, acestea din urma sunt dureroase si nepopulare.

Criza politica declansata in SUA cu doua saptamani in urma s-a prelungit mai mult decat era de asteptat. Astazi, 17 octombrie, toti ochii au fost indreptati spre America, acolo unde un blocaj politic risca sa duca statul federal in incapacitate de plata, tragand dupa el intreaga economie mondiala. Secretarul Trezoreriei avertizase Congresul american cu privire la riscul de a ramane fara bani, in conditiile in care masurile luate anterior de ridicare a plafonului de datorie expirau pe 17 octombrie. Un esec risca intrarea SUA in faliment, cu efecte catastrofale.

Nu e prima data cand ridicarea plafonului pe datorie a SUA a creat probleme, insa acum contextul era extrem de delicat, iar consecintele ar fi putut fi mai grave chiar decat cele determinate de criza din 2008. Votul favorabil al alesilor americani a rezolvat insa doua probleme in acelasi timp: plafonul datoriei a fost ridicat, urmand ca in curand sa fie adoptata si legea finantelor ce a adus America in somaj partial incepand cu 1 octombrie (efectul Obamacare).

Efectul Bernanke a debutat in 2009, atunci când FED (banca centrala a SUA) a demarat programul de relaxare cantitativa, mai exact a recurs la tiparire de “bani ieftini”, bani fara acoperire in economia reala. Totul a fost gandit cu scopul (nobil de altfel) de a scoate din criza economia mondiala, prin stimularea cresterii economice. Culmea este ca ceea ce parea atunci a fi singura solutie reala de a scapa de criza, se dovedeste astazi a fi exact motivul care sta la declansarea unei potentiale noi crize financiare mondiale.

De la declansarea crizei financiare, autoritatile americane au incercat sa evite instalarea recesiunii si cresterea somajului folosind toate instrumentele in dotare, ba mai mult, demonstrand chiar ca sunt capabili sa inventeze unele daca e nevoie. Ajuns in asa-numita capcana a lichiditatii, Fed ul a fost nevoit sa apeleze la mijloace neconventionale de politica monetara. Caci in esenta, utilizarea relaxarii cantitative de catre o banca centrala se face atunci cand masurile conventionale de politica monetara luate pentru stimularea economiei devin ineficiente.

Saptamana viitoare directorul FMI Christine Lagarde va vizita Romania urmand a sustine identificarea unor noi paradigme de crestere economica in estul Europei si nu numai. Pledoaria sefei FMI pentru crestere economica nu este intamplatoare. In nenumarate randuri mesajul cheie a institutiei internationale a fost ingrijorarea cu privire la recuperarea economica europeana. De curand, Romania a incheiat cel de al doilea acord Stand-by cu FMI, pozitia oficiala a institutiei internationale dupa inchiderea evaluarilor fiind ca România s-a stabilizat din punct de vedere macroeconomic, insa “cresterea economica este slaba si riscurile pentru economie inca exista”.

Ce fel de riscuri ameninta economia romaneasca? Desi este stabila din punct de vedere macroeconomic, riscurile interne sunt inca prezente si sunt legate in special de volatilitatea fluxurilor de capital, dependenta de finantarea externa, dar si de intarzierile in implementarea reformelor structurale plus consecintele ce decurg de aici. Problema este ca peste riscurile interne se suprapun riscurile externe, Romania fiind vulnerabila in primul rand din perspectiva riscului de contagiune dinspre zona euro. Sunt insa reale aceste riscuri? Da. In momentul de fata, cele mai importante riscuri in Europa sunt cele la adresa stabilitatii financiare a acesteia, cu potential efect de contagiune spre Romania.  Iata doar cateva dintre ele.

A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Economia mondiala a fost aproape ruinata de razboiul valutar din anii `30, in timp ce crizele valutare din anii `90  au reusit  sa distruga constructia monetara europeana (SME) gandita de a lungul catorva decenii. Desi nu asta era solutia optima, multe state au recurs in anii `30 la ceea ce in literatura de specialitate avea sa se numeasca dezalorizare competitiva. Potrivit acestui principiu, o tara isi poate devaloriza moneda nationala in scopul stimularii exporturilor si indirect al consolidarii cresterii conomice. Mecanimul este relativ simplu. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Pentru a se proteja de statele care isi manipuleaza valuta si le creeaza astfel concurenta neloiala, tarile dezavantajate vor apela la protectionism. O instabilitata monetara generata de un razboi valutar plus protectionism ar fi putut pune insa in pericol insasi constructia europeana.