AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home moneda euro

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Scriu de ani buni despre zona euro si mai ales despre ceea ce inseamna pentru Romania aderarea la aceasta zona. Nu de putine ori am scris ca Romania are nevoie sa-si defineasca un traseu, un Plan de trecere la euro in mod oficial, asa cum toate celelalte state est europene au facut (majoritatea imediat dupa intrarea in UE). La 11 ani de la intrarea in UE, Guvernul Romaniei a infiintat prin Ordonanta de Urgenta o Comisie Nationala de trecere la euro. Comisie care isi propune sa adopte un Plan de trecere la euro pentru care sa existe consens national. Asta inseamna ca indiferent cine este la butoane, Romania stie ce are de facut cu privire la drumul sau catre euro.

In Romania mult timp s-a vorbit despre daca ar trebui sau nu sa intram in zona euro si in mod special cand. Tratatul de functionare a UE (TFUE) este cel care prevede obligatiaRomaniei ca stat membru de a face toate demersurile pentru a trece la etapa superioara de integrare – intrarea in zona euro. In fapt, TFUE prevede ca toate statele membre (cu exceptia celor cu derogare permanenta, cum a avut Marea Britanie, de exemplu) sa faca acest pas, mai devreme sau mai tarziu, dupa o perioada mai mult sau mai putin extinsa. In momentul de fata, Romania are statut de stat membru cu derogare temporara. Plecand de la aceasta realitate, Romania nu ar trebui sa se mai intrebe daca ar trebui sa trecem la euro sau nu, nici macar cand nu ar trebui sa ne preocupe atat de mult in momentul de fata. Intrebarea corecta – la care Comisia Nationala de trecere la euro ar trebui sa raspunda in final – este cum ar trebui sa facem asta, in ce conditii, astfel incat Romania sa obtina beneficii nete. Pentru ca, dincolo de obligatie, pana la urma Romania ar trebui sa-si doreasca sa intre in zona euro pentru avantajele pe care le va avea odata admisa.

In opinia mea, Romania va avea o serie de avantaje certe odata cu aderarea la euro, insa acestea vor putea fi obtinute in anumite conditii:

Atitudinea europenilor si in mod special a Germaniei fata de imigranti va avea rolul de a modela viitorul Europei si al zonei euro implicit. Marea provocare a Europei va fi aceea de a intoarce in favoarea ei o criza umanitara – nedorita de nimeni – si a o transforma intr-o oportunitate atat pentru imigranti, cat si pentru europeni. Ceva care in momentul de fata pare foarte greu de realizat, dar nu imposibil, din mai multe considerente.

In primul rand, deschiderea pietei muncii germane (pricipala tinta a imigrantilor) ar putea aduce un impuls economiei Germaniei si indirect, Europei. Mai multa forta de munca ar putea conduce la o crestere a investitiilor (in domeniul constructiilor, deoarece va fi nevoie de locuinte pentru imigranti, de exemplu), ceea ce se va reflecta in cresterea economica. Investitiile suplimentare in economie, in contextul unor rate scazute de economisire a imigrantilor ar putea stimula cererea agregata germana. Stimularea cererii agregate poate conduce la o reducere a surplusului cronic de cont curent al Germaniei, ceea ce avantajeaza celelalte state europene. Toate aceste efecte reprezinta tot atatea oportunitati care ar putea avea drept rezultat pe termen mediu diminuarea dezechilibrelor acumulate in economia uniunii monetare europene in ultimii ani.

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.

criza SUACriza din zona euro a inceput ca o criza bancara, pentru ca in scurt timp sa se transforme intr-o criza a datoriilor suverane. Slab capitalizate, cu probleme grave de lichiditate, cu bilanturile pline de datorii suverane si credite de slaba calitate, bancile din zona euro s-au dovedit a fi mai mult decat vulnerabile, toate astea intr-o perioada de „bani ieftini”.Acest lucru a făcut ca sectorul financiar şi sectorul public să devină strâns legate, randamentele datoriei suverane au început să crească datorită preocupărilor cu privire la capacitatea guvernelor de a-şi recapitaliza propriile bănci. Rezultatul a fost că datoria publică, care fusese cândva utilizată ca garanţie, a scăzut în valoare, afectând grav creditarea bancară şi ducând la o recesiune profundă a zonei euro.

Impactul si profunzimea recesiunii din zona euro ar fi putut fi reduse considerabil daca in Europa ar fi existat o uniune bancara. In primul rand, pentru ca o o astfel de uniune ar fi asigurat o supraveghere mai strictă a sistemului bancar, ceea ce ar fi dus la mai putine credite neperformante (la nivelul întregii zone euro, se estimeaza o valoare a creditelor neperformante de cca 1000 de miliarde de euro). In al doilea rand, daca bancile ar fi fost capabile sa se finanteze una pe cealalta, guvernele nu ar mai fi fost obligate sa le sustina, ceea ce ar fi atenuat cercul vicios dintre guvernele supraindatorate si bancile cu probleme. 

Incep prin a va spune de ce m-am hotarat sa scriu aceste randuri. Pana mai ieri, imi era “teama” sa nu cumva sa intram in zona euro fara sa fi fost suficient de pregatiti pentru a face asta. Decidentii pareau foarte hotarati cu privire la acest demers. Scriam la vremea respectiva la ce riscuri uriase ne-am fi putut expune in cazul concretizarii unui asemenea scenariu. Intre timp, lucrurile s-au schimbat. De la urgentarea intrarii Romaniei in zona euro am trecut la o atitudine extrema, de expectativa pe termen nelimitat. Astazi, dezbaterea se reduce (intr-o maniera usor ignoranta as spune) la intrebarea: are nevoie Romania de o tinta precisa de intrare in zona euro sau nu?

Daca veti rasfoi presa internationala, veti gasi articole despre state care fie nu si-au dorit niciodata sa intre in zona euro, fie nu-si mai doresc in noul context, fie amana pur si simplu asumarea unei tinte oficiale de intrare. Abordarea Poloniei, de exemplu, este „vom fi pregatiti sa aderam la euro atunci cand o sa aveti problemele rezolvate si cand vom putea sa spunem poporului nostru: acum putem adera fara riscuri (…).”. Bulgaria a amanat adoptarea euro, in conditiile in care statul bulgar indeplineste criteriile de la Maastricht plus avantajul de a avea consiliu monetar. Ungaria, Cehia, si altele au ales de asemenea sa adopte o atitudine de expectativa. Pe scurt, subiectul este controversat. Pe buna dreptate.

Comisia Europeana a confirmat ca Letonia indeplineste toate criteriile de aderare la zona euro, aceasta urmand sa adopte moneda unica la 1 ianuarie 2014. Liderii europeni considera ca decizia va demonstra durabilitatea constructiei, dorinta Letoniei de a adopta moneda euro fiind vazuta ca un semn de incredere in moneda comuna si o dovada in plus ca cei care au prezis dezintegrarea zonei euro s-au inselat.

In opinia mea extinderea zonei euro prin acceptarea Letoniei demonstreaza ca in continuare cartile in zona euro se fac mai degraba pe criterii politice decat pe criterii economice. In momentul de fata Letonia indeplineste criteriile economice de admitere in eurozona, insa toata lumea stie ca discutia nu se mai poate reduce la indeplinirea unor criterii. Letonia este o economie de mica dimensiune, cu 2 milioane de locuitori si un produs intern brut de aproximativ 20 de miliarde de euro. In timpul crizei a experimentat cea mai dura recesiune din Europa, economia letona scazand cu aceasta ocazie cu aproape o cincime in 2009, pentru a ajunge la o crestere de circa 6% anul trecut. Principalale vulnerabilitati ale Letoniei (asemeni celorlalte tari foste comuniste admise deja) vor fi capacitatea tarii de a respecta ex post tinta de inflatie si gestionarea problemei somajului. Letonia va intra cu un somaj de 12,4% si 21,9% somaj in randul tinerilor, intr-o zona (zona euro) ce momentan inregistreaza un somaj record de aproximativ 20 milioane de someri.

15 Martie 2013, 11h00 – 13h00 Sala Nicolae Bălcescu, Camera Deputaţilor, Palatul Parlamentului

Dezbaterea va fi moderată de domnul Daniel Dăianu, Profesor SNSPA şi Preşedinte al Platformei Europene de Dezvoltare şi de domnul Sorin Pîslaru, Ziarul Financiar.

 Invitați:

  • Eugen ANDREESCU, Cercetator Senior, Institutul de Economie Mondiala
  • Cristian SOCOL, Conferențiar universitar, ASE
  • Aura SOCOL, Lector universitar, ASE
  • Florin CITU, Economist
  • Radu CRACIUN, Eureko

Criza recenta a afectat increderea in eficienta impusurilor fiscale si a celor monetare in intreaga lume. Decidentii de politici macroeconomice incearca acum in primul rand restaurarea increderii in acţiunile lor. Ultimele evenimente din lumea economica (vezi criza zonei euro dar si recentul fiscal cliff) par sa sublinieze doua viziuni distincte in ceea ce solutionarea acesteia, viziuni care tind sa contureze vizibil doua modele. Modelul german ce merge exclusiv pe ideea de constrangere/austeritate mizand pe o combinatie de injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii/reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/. Tehnic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, nu trebuie scapat din vedere ca subiectul este economia europeana, nu economia germana, deci lucrezi cu alt material.

Saptamana viitoare va avea loc un nou summit UE (13-14 decembrie), unul din punctele-cheie de pe agenda acestuia fiind asa-numitul proiect “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Proiectul, propus de presedintele Consiliului European in colaborare cu presedintele Bancii Centrale Europene, presedintele Comisiei Europene si presedintele Eurogrupului, reprezinta practic planul Europei privind restructurarea zonei euro. Se invoca nevoia de creare a unei uniuni economice si monetare adevarate, cu o integrare mai profunda, incluzand perspectiva crearii unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice si a unei datorii unice, ajungand chiar la o uniune politica pe termen mediu. “Intr-o uniune monetara si economica reala, toate politicile importante economice si fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profunda, pentru supraveghere si sustinere la nivel european” au declarat liderii europeni.

Rasfoind presa din Romania, veti gasi la tot pasul articole cu guvernanti si mai ales pretendenti la guvernare care promit ca Romania va reusi sa intre in zona euro cu ajutorul lor. Scopul este nobil, notabil chiar. Din pacate insa, mai nimeni nu spune ce inseamna asta pentru Romania, ce trebuie sa facem pentru asta, daca e bine sau nu e bine pentru noi, romanii, si mai ales ce castigam sau ce avem de pierdut. Daca veti rasfoi presa internationala, veti gasi articole despre state care fie nu si-au dorit asta niciodata, fie nu-si mai doresc in noul context. Exemplu. Ministrul polonez de externe a declarat recent ca „vom fi pregatiti sa aderam la euro atunci cand o sa aveti problemele rezolvate si cand vom putea sa spunem poporului nostru: acum putem adera fara riscuri (…).”. Bulgaria a amanat adoptarea euro, in conditiile in care statul bulgar indeplineste criteriile de la Maastricht si are si avantajul de a fi avut consiliu monetar. Ungaria amana de asemenea intrarea in zona euro, etc.