AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home integrare monetara europeana

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Pentru prima data dupa intrarea in Uniunea Europeana, Romania poate intra in zona euro. Cel putin teoretic. In acest moment, Romania indeplineste criteriile nominale impuse pentru adoptarea euro (criteriile de la Maastricht). Conform datelor oficiale, criteriul ratei inflatiei este indeplinit incepand cu iunie 2014 (1,4% inflatie medie), deficitul bugetului consolidat se incadreaza in limita de 3% (2,3%), datoria publica in cea de 60% (38%), criteriul ratei dobanzilor pe termen lung poate fi bifat inca din noiembrie 2013, iar cursul de schimb din octombrie 2010.

Criza financiara a validat insa fara drept de apel ceea ce o parte a economistilor sustinea de multa vreme, si anume ca satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garanteaza succesul in interiorul uniunii monetare. E nevoie de mai mult. Adevarat. Cu toate astea, nu trebuie minimizat ceea ce, totusi, am reusit sa facem. Bifand criteriile de convergenta nominala, am bifat in primul rand Primul pas, un prag psihologic daca vreti, ceea ce nu e putin lucru. Romania a demonstrat cu ocazia asta ca e capabila sa indeplineasca niste tinte, sa-si asume o responsabilitate pe care sa o duca cu bine pana la capat. Sa aplice reforme structurale, intr-un context in care acestea sunt invocate de toata lumea, ca solutie de fond, de substanta. In plus, bifarea acestor indicatori este cu atat mai semnificativa cu cat s-a desfasurat intr-o perioada foarte dificila, de criza internationala. Pe de alta parte, trebuie remarcat ca aceste criterii au fost atinse fara ca Romania sa aiba o data tinta de adopare a monedei euro care sa functioneze drept ancora pentru sustinerea reformelor. Pentru o buna bucata de vreme, pozitia oficiala a Romaniei vis a vis de intrarea in zona euro a fost de expectativa, guvernul neasumandu-si o tinta anume. Deci se poate.

Saptamana viitoare va avea loc un nou summit UE (13-14 decembrie), unul din punctele-cheie de pe agenda acestuia fiind asa-numitul proiect “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Proiectul, propus de presedintele Consiliului European in colaborare cu presedintele Bancii Centrale Europene, presedintele Comisiei Europene si presedintele Eurogrupului, reprezinta practic planul Europei privind restructurarea zonei euro. Se invoca nevoia de creare a unei uniuni economice si monetare adevarate, cu o integrare mai profunda, incluzand perspectiva crearii unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice si a unei datorii unice, ajungand chiar la o uniune politica pe termen mediu. “Intr-o uniune monetara si economica reala, toate politicile importante economice si fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profunda, pentru supraveghere si sustinere la nivel european” au declarat liderii europeni.

Rasfoind presa din Romania, veti gasi la tot pasul articole cu guvernanti si mai ales pretendenti la guvernare care promit ca Romania va reusi sa intre in zona euro cu ajutorul lor. Scopul este nobil, notabil chiar. Din pacate insa, mai nimeni nu spune ce inseamna asta pentru Romania, ce trebuie sa facem pentru asta, daca e bine sau nu e bine pentru noi, romanii, si mai ales ce castigam sau ce avem de pierdut. Daca veti rasfoi presa internationala, veti gasi articole despre state care fie nu si-au dorit asta niciodata, fie nu-si mai doresc in noul context. Exemplu. Ministrul polonez de externe a declarat recent ca „vom fi pregatiti sa aderam la euro atunci cand o sa aveti problemele rezolvate si cand vom putea sa spunem poporului nostru: acum putem adera fara riscuri (…).”. Bulgaria a amanat adoptarea euro, in conditiile in care statul bulgar indeplineste criteriile de la Maastricht si are si avantajul de a fi avut consiliu monetar. Ungaria amana de asemenea intrarea in zona euro, etc.

criza SUA

Desi uniunea monetara europeana in sine sufera deficiente de constructie, solutii economice pentru iesirea din criza exista, ideea este ca liderii politici sa fie de acord asupra unei solutii comune general acceptate. In ultima vreme, europenii au privit neputiociosi cum moneda euro si-a pierdut puternic din credibilitate pe masura ce agentiile de rating si-au diminuat increderea in implementarea rapida a unor masuri comune decisive, prin care guvernele sa evite neplata obligatiilor de catre statele membre datoare. Pe scurt, principalii actori politici europeni par să aiba viziuni extrem de diferite despre salvarea economiei UE. Unii lideri europeni vad  colectivizarea datoriilor in eurozone si utilizarea fondurilor pentru a stabiliza pietele financiare ca solutie inevitabila,  in timp ce altii in frunte cu Germania se opun cu vehementa acestui gen de solutii. Unii vad austeritatea ca solutie inevitabila, altii propun crestere economica, atat timp cat strangerea curelei nu pare sa dea rezultate, ci dimpotriva.

Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat in mod oficial adoptarea monedei unice intr-un orizont apropiat. E normal sa fie asa. Potrivit Tratatului de la Amsterdam, semnat in 1997, toate tarile care sunt admise in Uniunea Europeana sunt obligate ulterior sa intre si in zona euro. Nu se mai poate beneficia de o eventuala derogare, asa cum a fost cazul Marii Britanii, de exemplu.  Momentul cand o va face ramane insa la alegerea fiecarui stat. Si asta in primul rand pentru ca implicatiile renuntarii la moneda nationala sunt colosale. Cel putin din acest punct de vedere analiza acestui moment trebuie facuta cu foarte mare atentie. In fond, chiar daca suntem obligati sa trecem la etapa urmatoare de integrare, nu trebuie uitat ca scopul intrarii in zona euro este legat de beneficiile aduse cetatenilor sai.

O sa intru direct in subiect. S-ar parea ca lumea inclina sa fie mai degraba sceptica privind Tratatul fiscal propus de Uniunea Europeana, decat sa-i vada avantajele. Iata in continuare cateva dintre falsele dezavantaje in opinia mea referitoare la Tratatul fiscal.

  1. Tratatul fiscal induce prociclicitate. Fals. Dimpotriva. Si iata la ce ma refer cand afirm asta. Intregul set de reguli fiscale din zona euro se bazeaza pe ideea de functionare cat mai eficienta a stabilizatorilor fiscali automati. Astfel, se considera ca functia de stabilizare a politicii fiscale nationale (aflata sub constrangerea unei uniuni monetare) este eficienta atunci cand componenta discretionara (exprimata prin modificarile in soldul bugetar structural) este zero sau cat mai aproape de zero.

 

In ultima perioada in multe tari au existat initiative de a include in Constitutie diverse reguli fiscale. Scopul acestora a fost, in principiu, asumarea raspunderii cu privire la sanatatea finantelor publice nationale. Altfel spus, toata lumea stia ce e bine sa faci: sa ai deficit mic, sa nu te imprumuti daca nu poti da si inapoi. Putini insa au si aplicau asta. Decidentii din Zona Euro (si se pare ca si din România) s-au hotărât. Hai sa impunem o regula, care sa aiba pe deasupra si caracter de lege. Cu ocazia summitului de la Bruxelles, s-a propus limitarea soldului bugetar structural. Ce implicatii decurg din impunerea unei astfel de limite? Este Romania avantajata de aceasta regula, sau suntem doar nevoiti sa fim de acord cu ea pentru a face parte din „club”, desi, poate, pe noi nu ne avantajeaza neaparat?

In primul rand, ce inseamna un deficit structural. Deficitul bugetar consolidat are o componenta ciclica – dependenta de influenta ciclului economic (expansiune sau recesiune) si o componenta structurala. El reflecta astfel atat influenta unor factori permanenti, cat si a unora tranzitorii, fara a ne permite sa distingem intre ei. Factorii permanenti care influenteaza deficitul bugetar se refera la elementele stabile ale veniturilor si cheltuielilor publice. Factorii tranzitorii sunt cei influentati de ciclul economic, deci „trecatori” (veniturile bugetare cresc rapid in perioadele de expansiune si scad in perioadele de recesiune, de exemplu).

In opinia mea solutiile mult mediatizatului summit UE din 9 decembrie au avut calitatea de a linisti spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural. Altfel, solutiile temporare (si ele concretizate parca mult prea greoi) nu vor mai fi cu siguranta de ajuns pentru a tine la un loc tari atat de diferite sub multiple aspecte, indiferent de cat de mult isi doresc ele sa aiba un destin comun.

De ce spun asta. Pe termen scurt, problema lichiditatii pare sa fie rezolvata. In fond, asta era urgenta, nu? Intr-o forma sau alta, tarile indatorate excesiv vor reusi sa se imprumute in continuare pentru a merge mai departe. Si la dobanzi rezonabile. Aceasta este practic principala decizie reala a summitului, palpabila, care va face ca viata sa poata merge mai departe in zona euro. Faptul ca decidentii isi propun sa imbunatateasca sanatatea finantelor publice prin impunerea unei reguli cu caracter de lege, este un lucru notabil, dar nu de natura sa linisteasca pietele definitiv si irevocabil. Europa si-a mai asumat reguli pe care nu le-a respectat. Altfel, din punct de vedere tehnic, asa cum am mai scris si cu alte ocazii, o regula pe deficitul structural este solutie optimala.