AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home Grecia

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.