AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home FED

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat la sfarsitul lui ianuarie masuri de relaxare cantitativa (QE) de pana la 60 de miliarde de euro pe luna, incepand din martie 2015 pana in septembrie 2016, pentru a revigora economia zonei euro. Achizitiile de active nu reprezinta o noutate pentru BCE, desi pana acum programele au vizat achizitionarea de obligatiuni garantate si valori mobiliare garantate cu active, nu obligatiuni guvernamentale (cu mici exceptii). De data asta, membrii Consiliului Guvernatorilor au cazut de acord inclusiv in ceea ce priveste achizitiile de obligatiuni guvernamentale, BCE urmand sa arunce in piata cca 1.140 de miliarde de euro. O suma care ar trebui sa inlature deflatia (sau poate doar asteptarile cu privire la deflatie?!), prezentata drept principala motivatie din spatele deciziei bancii.

Ce inseamna relaxare cantitativa, pe intelesul tuturor

Pentru a-si atinge scopul asumat prin lege (de obicei stabilitatea preturilor) bancile centrale influenteaza nivelul de creditare din economie intr-un mod indirect, reducand ratele dobanzii pentru a  stimula oamenii sa consume, sa cheltuie mai mult. Sigur, functie de eficienta canalelor de transmisie a politicii monetare, impulsurile de politica monetara pot ajunge sau nu in economia reala. Ce poate face o banca centrala cand rata dobanzii scade atat de jos, cu posibilitatea de a atinge chiar pragul limita “zero lower bound”? Nu-i ramane decat varianta injectarii directe de bani in economie, ceea ce numim relaxare cantitativa.

Privit din acest unghi de vedere, relaxarea cantitativa este considerata a fi o politica monetara neconventionala, aleasa de bancile centrale ca solutie de ultima instanta atunci cand politicile monetare conventionale nu mai sunt eficiente. Ce face banca efectiv? Cumpara active financiare, de obicei, titluri de valori mobiliare garantate cu ipoteci si obligatiuni de stat. Miza este injectarea de lichiditati in sistemul bancar intr-o prima faza, urmand ca acestea sa ajunga in economie prin acordarea de credite – consum mai mare – cheltuieli mai multe – crestere economica.

Ce este de discutat cu privire la QE? Implica potentiale riscuri?

Riscul de pozitionare la “limita legalitatii” care implica riscul pierderii credibilitatii intregii zone. Exista economisti care sustin ca QE este practic echivalent cu tiparirea de bani(crestere intentionata a masei monetare), chiar daca banca face asta prin creditarea electronica a conturilor bancare, nu printare efectiva. Este renumit studiul cercetatorilor britanici Andrew Johnston şi Trevor Pugh The law and economics of Quantitative easing, Sheffield Institute of Corporate and Commercial Law Working Paper Series, July 2014 care, in urma unei analize stiintifice, ajunge la concluzia ca “programele de relaxare cantitativa ale marilor banci centrale nu reprezinta decat o finantare monetara a deficitelor bugetare”. Daca ar fi asa, un astfel de program in Europa ar fi ilegal in conditiile in care Tratatul de la Maastricht interzice statelor europene sa finanteze deficitelor publice prin emisiune monetara.

S-au implinit ieri 6 ani de la Marea Prabusire Financiara. Nimeni nu ar fi crezut atunci ca o institutie precum Lehman Brothers va cadea si ca aceasta cadere va declansa in lant o noua criza financiara internationala. A propos de “nimeni nu ar fi crezut”, ma intreba de curand cineva vizibil contrariat cum e posibil ca dintre atatia economisti nimeni sa nu previzioneze (si sa si opreasca) o asemenea criza financiara. In fond, economia e stiinta sau nu? Buna intrebare…. Economisti sau nu, dupa 6 ani cu totii ne intrebam cum de nu am vazut semnele de sub nasul nostru, cum de nu am reusit sa evitam declansarea unei asemenea caderi economice si, cel mai grav, cum de nu am reusit sa gasim cea mai potrivita solutie de a o combate… Dupa 6 ani, recuperarea economiei mondiale este inca discutabila. Si asimetrica.

12 septembrie 2008. Cea mai mare banca de investitii Lehman Brothers cere ajutor financiar guvernului. Desi toata lumea a sperat pana in ultima clipa ca va ceda presiunilor, guvernul american nu accepta. Rezultatul, Lehman Brothers intra in faliment. Plecand de la ideea preconceputa to bil to fall, prabusirea gigantului bancar socheaza de a dreptul pietele financiare din intreaga lume. Efectele aproape imediate la nivel mondial au fost atat de puternice incat, la doar cateva zile după ce Lehman Brothers a fost lasat sa intre in faliment cu buna stiinta, guvernantii americani anuntau deja ca sunt nevoiti sa injecteze masiv lichiditate in sistemul bancar. Supraevaluate, preturile caselor se prabusesc peste noapte, ipotecile explodeaza, iar colosii sistemului financiar american – banci de investitii/fonduri de economii/asiguratori, etc. cad unul dupa altul in lant domino. Criza ce a urmat s-a dovedit a fi mult mai greu de contracarat decat si-ar fi inchipuit pana si cel mai pesimist economist. A fost buna decizia guvernului american, a fost rea? Pana astazi economistii se intreaba daca nu cumva costurile contracararii crizei au fost mult mai mari decat evitarea declansarii ei prin spijinirea bancii de investitii Lehman Brothers.

In ciuda aparentelor, problemele din economia americana, care au declansat initial spargerea bulei imobiliare si criza financiara actuala nu au fost nici pe departe rezolvate. Pe fondul deciziilor mai degraba haotice ale decidentilor, dezechilibrele economice si financiare s-au accentuat in ultimii ani. Tergiversarea unor solutii structurale, sanatoase si preferinta pentru pseudo-solutii monetare care nu au facut altceva decat sa cumpere timp cu bani ieftini au creat conditii favorabile de aparitie a  ceea ce economistii numesc “o furtuna perfecta”.

Din ce in ce mai multe voci oficiale incep sa recunoasca public asta.„Economia mondiala este la fel de vulnerabila la o criza financiara asa cum era in 2007 (…) iar un pericol in plus sunt datoriile mai mari decat erau atunci si expunerea economiilor emergente”, declara de curand Jaime Caruana, directorul general al Bancii Reglementelor Internationale – banca bancilor centrale. Mai mult, Caruana considera ca sistemul financiar international este in multe privinte mai fragil decat era inaintea crizei  din 2008. De curand, Fondul Monetar Internaţional (FMI) avertiza prin oficialul Lagarde că „pietele financiare sunt prea optimiste, in conditiile in care rata somajului si nivelul ridicat al datoriilor din Europa ar putea afecta investitiile din regiune si perspectivele de crestere ale acesteia”. Banca Mondiala avertiza de curand oficial ca acum este momentul sa ne pregatimpentru un nou val al crizei.

Incepând cu 1 februarie, Janet Yellen este noul preşedinte al FED, devenind astfel prima femeie guvernator al celei mai puternice bănci centrale din lume. Yellen pleaca din start cu avantajul de a prelua o economie americana ce pare sa-si fi revenit din recesiune. In acelasi timp, pleaca si cu un mare dezavantaj. Toata lumea asteapta ca ea sa faca ceea ce Ber­nanke si Greenspan nu au reusit sa faca. Sa dezumfle bulele speculative create in urma demararii programului de relaxare cantitativa, fara a afecta stabilitatea financiara, cresterea economica, si, de ce nu, fara sa declanseze un scenariu apocaliptic imaginat anul trecut – un nou val al crizei financiare internationale.

In 2009, banca centrala a SUA demara programul de relaxare cantitativa (QE), metoda neconventionala de politica monetara. In esenta, acest program presupunea  angajamentul bancii centrale de a achizitiona active financiare in mod constant (lunar), pana cand nivelul somajului se va reduce la un nivel “acceptabil”. In mai anul trecut a fost suficienta o simpla aluzie a ex-pre­sedintelui Bernanke ca banca centrala ar putea sa-si reduca achizitiile de active, pentru ca pietele financiare sa escaladeze. Pe fond, politicile monetare neconventionale de acest tip pot fi justificate – prin fundamentele slabe ale economiei, efectele colaterale ale acestora pot ajunge insa sa provoace o noua bula speculativa, riscandu-se practic intrarea intr-un cerc vicios.

Criza politica declansata in SUA cu doua saptamani in urma s-a prelungit mai mult decat era de asteptat. Astazi, 17 octombrie, toti ochii au fost indreptati spre America, acolo unde un blocaj politic risca sa duca statul federal in incapacitate de plata, tragand dupa el intreaga economie mondiala. Secretarul Trezoreriei avertizase Congresul american cu privire la riscul de a ramane fara bani, in conditiile in care masurile luate anterior de ridicare a plafonului de datorie expirau pe 17 octombrie. Un esec risca intrarea SUA in faliment, cu efecte catastrofale.

Nu e prima data cand ridicarea plafonului pe datorie a SUA a creat probleme, insa acum contextul era extrem de delicat, iar consecintele ar fi putut fi mai grave chiar decat cele determinate de criza din 2008. Votul favorabil al alesilor americani a rezolvat insa doua probleme in acelasi timp: plafonul datoriei a fost ridicat, urmand ca in curand sa fie adoptata si legea finantelor ce a adus America in somaj partial incepand cu 1 octombrie (efectul Obamacare).

Ieri dimineata lumea a ramas siderata la aflarea vestii ca statul federal american intra in “somaj partial”, dupa ce Congresul nu a reusit sa adopte bugetul pentru anul fiscal inceput la 1 octombrie. Nu e prima data cand se intampla asta in SUA, un asemenea eveniment a mai avut loc in anii 90, cand activitatea a fost suspendata pentru 21 de zile. Motivul blocajului este asa numitul “Obamacare” – nume dat dupa reforma sistemului de sanatate promisa americanilor de Barack Obama. Legea nu este legata direct de finantarea Guvernului, insa este folosita drept pretext, pe post de negociere intre taberele politice. Mai mult, majoritatea banilor pentru “Obamacare” ar trebui sa vina din taxe si impozite noi/reducerea altor programe, ce ce inseamna ca proiectul va continua oricum, indiferent daca activitatea guvernului este partial suspendata sau nu.

Se implinesc 5 ani de la marea prabusire. Nimeni nu ar fi crezut atunci ca o institutie precum Lehman Brothers va cadea si mai ales ca va aceasta cadere va declansa in lant o noua criza financiara mondiala. Dupa 5 ani, recuperarea economiei mondiale este inca discutabila. Si asimetrica, revenirea economiei mondiale se face in trei viteze: economiile emergente cresc repede (China, India Brazilia), in SUA in ciuda masurilor puternic expansioniste asteptarile nu depasesc o crestere in jur de 2%, in vreme ce Europa pare sa nu-si mai revina. Anul acesta se asteapta scadere economica, cu o Germanie care va creste cu numai 0,6%. Ba mai mult, se vorbeste chiar despre un nou val al crizei, de o amplitudine cel putin la fel de mare precum cea din 2008.

Efectul Bernanke a debutat in 2009, atunci când FED (banca centrala a SUA) a demarat programul de relaxare cantitativa, mai exact a recurs la tiparire de “bani ieftini”, bani fara acoperire in economia reala. Totul a fost gandit cu scopul (nobil de altfel) de a scoate din criza economia mondiala, prin stimularea cresterii economice. Culmea este ca ceea ce parea atunci a fi singura solutie reala de a scapa de criza, se dovedeste astazi a fi exact motivul care sta la declansarea unei potentiale noi crize financiare mondiale.

De la declansarea crizei financiare, autoritatile americane au incercat sa evite instalarea recesiunii si cresterea somajului folosind toate instrumentele in dotare, ba mai mult, demonstrand chiar ca sunt capabili sa inventeze unele daca e nevoie. Ajuns in asa-numita capcana a lichiditatii, Fed ul a fost nevoit sa apeleze la mijloace neconventionale de politica monetara. Caci in esenta, utilizarea relaxarii cantitative de catre o banca centrala se face atunci cand masurile conventionale de politica monetara luate pentru stimularea economiei devin ineficiente.

Saptamana viitoare directorul FMI Christine Lagarde va vizita Romania urmand a sustine identificarea unor noi paradigme de crestere economica in estul Europei si nu numai. Pledoaria sefei FMI pentru crestere economica nu este intamplatoare. In nenumarate randuri mesajul cheie a institutiei internationale a fost ingrijorarea cu privire la recuperarea economica europeana. De curand, Romania a incheiat cel de al doilea acord Stand-by cu FMI, pozitia oficiala a institutiei internationale dupa inchiderea evaluarilor fiind ca România s-a stabilizat din punct de vedere macroeconomic, insa “cresterea economica este slaba si riscurile pentru economie inca exista”.

Ce fel de riscuri ameninta economia romaneasca? Desi este stabila din punct de vedere macroeconomic, riscurile interne sunt inca prezente si sunt legate in special de volatilitatea fluxurilor de capital, dependenta de finantarea externa, dar si de intarzierile in implementarea reformelor structurale plus consecintele ce decurg de aici. Problema este ca peste riscurile interne se suprapun riscurile externe, Romania fiind vulnerabila in primul rand din perspectiva riscului de contagiune dinspre zona euro. Sunt insa reale aceste riscuri? Da. In momentul de fata, cele mai importante riscuri in Europa sunt cele la adresa stabilitatii financiare a acesteia, cu potential efect de contagiune spre Romania.  Iata doar cateva dintre ele.

A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Economia mondiala a fost aproape ruinata de razboiul valutar din anii `30, in timp ce crizele valutare din anii `90  au reusit  sa distruga constructia monetara europeana (SME) gandita de a lungul catorva decenii. Desi nu asta era solutia optima, multe state au recurs in anii `30 la ceea ce in literatura de specialitate avea sa se numeasca dezalorizare competitiva. Potrivit acestui principiu, o tara isi poate devaloriza moneda nationala in scopul stimularii exporturilor si indirect al consolidarii cresterii conomice. Mecanimul este relativ simplu. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Pentru a se proteja de statele care isi manipuleaza valuta si le creeaza astfel concurenta neloiala, tarile dezavantajate vor apela la protectionism. O instabilitata monetara generata de un razboi valutar plus protectionism ar fi putut pune insa in pericol insasi constructia europeana.