AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home criza internarionala

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.

In ciuda aparentelor, problemele din economia americana, care au declansat initial spargerea bulei imobiliare si criza financiara actuala nu au fost nici pe departe rezolvate. Pe fondul deciziilor mai degraba haotice ale decidentilor, dezechilibrele economice si financiare s-au accentuat in ultimii ani. Tergiversarea unor solutii structurale, sanatoase si preferinta pentru pseudo-solutii monetare care nu au facut altceva decat sa cumpere timp cu bani ieftini au creat conditii favorabile de aparitie a  ceea ce economistii numesc “o furtuna perfecta”.

Din ce in ce mai multe voci oficiale incep sa recunoasca public asta.„Economia mondiala este la fel de vulnerabila la o criza financiara asa cum era in 2007 (…) iar un pericol in plus sunt datoriile mai mari decat erau atunci si expunerea economiilor emergente”, declara de curand Jaime Caruana, directorul general al Bancii Reglementelor Internationale – banca bancilor centrale. Mai mult, Caruana considera ca sistemul financiar international este in multe privinte mai fragil decat era inaintea crizei  din 2008. De curand, Fondul Monetar Internaţional (FMI) avertiza prin oficialul Lagarde că „pietele financiare sunt prea optimiste, in conditiile in care rata somajului si nivelul ridicat al datoriilor din Europa ar putea afecta investitiile din regiune si perspectivele de crestere ale acesteia”. Banca Mondiala avertiza de curand oficial ca acum este momentul sa ne pregatimpentru un nou val al crizei.

Criza recenta a afectat increderea in eficienta impusurilor fiscale si a celor monetare in intreaga lume. Decidentii de politici macroeconomice incearca acum in primul rand restaurarea increderii in acţiunile lor. Ultimele evenimente din lumea economica (vezi criza zonei euro dar si recentul fiscal cliff) par sa sublinieze doua viziuni distincte in ceea ce solutionarea acesteia, viziuni care tind sa contureze vizibil doua modele. Modelul german ce merge exclusiv pe ideea de constrangere/austeritate mizand pe o combinatie de injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii/reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/. Tehnic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, nu trebuie scapat din vedere ca subiectul este economia europeana, nu economia germana, deci lucrezi cu alt material.

Toata presa romaneasca a comentat miercuri un scenariu aproape apocaliptic al FMI pentru Romania: de la potentialul de crestere a economiei puternic deteriorat, până la o uluitoare depreciere a leului (5,4 Ron/ euro). De unde s-a declansat isteria?Potrivit unuia dintre rapoartele FMI, decalajul de productie in Romania este revizuit substantial vis a vis de estimarile anterioare, atat pentru anii precedenti, cat si prognoza pentru urmatorii ani. Pentru unele perioade se trece de la un output gap considerat anterior pozitiv, la unul negativ – in vreme ce prognozele arata un output gap ce nu se va mai inchide in 2015, ci in 2018 (cel mai devreme).

Incep prin a spune ca cifrele privind decalajul de productie trebuie privite cu multa prudenta, in general si in mod special in tari in tranzitie, precum Romania. In primul rand, pentru ca ele sunt doar niste ESTIMARI. Decalajul de productie reprezinta diferenta dintre PIB ul potential al unei economii (ceea ce se poate produce la un moment dat in economie in conditii de utilizare deplina a resurselor) si PIB ul curent.PIB ul potential este insa o variabila neobservabila (nu poate fi observata direct din datele statistice), prin urmare este doar estimata. Prin diferite metodologii. Metodologiile cele mai utilizate sunt metoda functiei de productie (Comisia Europeana, dar si FMI), sau cele bazate pe filtre statistice (ECB, de exemplu).

Echipa Fondului Monetar International a facut de curand public ultimul raport de evaluare a aranjamentului de asistenta financiara incheiat cu statul roman in anul 2009. Marturisesc ca aveam asteptari ceva mai mari de la aceasta evaluare. Cel putin din punctul de vedere al anumitor “puncte cheie” le-as numi care nu au fost abordate. Raportul mentioneaza performantele Romaniei de reducere a deficitelor bugetare structurale in ultimii ani. Asa este, Romania a avut una dintre cele mai bune performante de ajustare a deficitului structural din tarile europene. La fel de adevarat este insa ca foarte putine state din Europa au plecat in varful crizei cu deficite structurale de aproape 2 cifre.