AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home criza financiara

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Romania a avut unul dintre cele mai ambitioase programe de ajustare fiscala din Uniunea Europeana, cu o viteza de ajustare medie anuala de aproximativ 1,9% din PIB (in termeni de deficit structural). In momentul de fata cred ca o provocare cu adevarat importanta pentru Romania este de a transforma acest proces (pur cantitativ pana in momentul de fata) intr-unul calitativ. Ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor- o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA. In Romania nu au existat alternative ajustarii fiscale. Marja de manevra a politicii fiscale, cea care ar fi trebuit sa permita acordarea de stimuli fiscali in timp de criza a fost aspru limitata de existenta si perpetuarea deficitelor bugetare mari din trecut. Plecand de la deficite bugetare mari, singura alternativa era sa le diminuezi.

In vreme ce liderii europeni incearca sa gaseasca solutii reale, tensiunile din zona euro cresc exponential. Principala problema ramane Grecia. La care se adauga Spania, Portugalia, Italia, semn clar ca externalitatile negative se intind dinspre Grecia catre din ce in ce mai multe tari din eurozeone si nu numai. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand inainte de toate o schimbare semnificativa de viziune si constructie cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene.

Or asta e un pas urias. Ce ar insemna pentru zona euro ca un stat sa aiba alternativa de a alege daca sa stea sau ramana, dupa ce a experimentat intrarea in uniunea monetara? Romania, de exemplu. Ar intra in 2015, dupa cum si-a propus, dupa care, imediat ce-si da seama ca are mai multe costuri decat beneficii (ma gandesc numai la rigorile pe care trebuie sa le respecti odata intrat, plus toate riscurile pe care le-am identificat cu o alta ocazie), evident isi va dori sa iasa cat mai repede si sa-si administreze singura propria saracie. Incertitudinea deci cu privire la ce s-ar putea intampla in orice clipa ar fi omniprezenta, exact de ce nu are nevoie zona euro.

In ultima perioada, tensiunile legate de ceea ce se va intampla cu viitorul zonei euro au crescut exponential. Grecia continua sa fie o mare problema pentru zona euro. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand o schimbare semnificativa de viziune cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene, cu toate riscurile ce pot deriva de aici.

Contextul international din zona euro a determinat o deteriorare masiva a increderii investitorilor, la care se adauga incertitudinile legate de continuarea planurilor de austeritate fiscala impuse in continuare in tarile europene. Acestea sunt cauzele de fond care au condus in primul rand la deprecierea monedei euro, dar si la deprecierea in masa a monedelor nationale ale tarilor din Europa Centra si de Est. Avand in vedere incertitudinile legate de cauzele ce au determinat deteriorarea valutelor, nimeni nu poate spune sigur in acest moment cat timp va continua aceasta tendinta.

Fondul Monetar International a facut public recent ultimul raport de evaluare a aranjamentului de asistenta financiara incheiat cu statul roman in anul 2009. Ceea ce atrage atentia de la o prima citire este diferenta considerabila intre modul in care este vazuta (in cifre) economia Romaniei de catre Fondul Monetar International, vis a vis de Comisia Europeana, Comisia Nationala de Prognoza sau Ministerul de Finante al Romaniei, de exemplu. Se pot observa cu usurinta diferente semnificative referitoare la prognoza pentru 2012 a unor indicatori importanti, precum PIB, deficit bugetar, deficit bugetar structural dar si prognoze privind evolutia output gap ului in Romania (decalaj de productie).  Din toti acesti indicatori macroeconomici, soldul bugetar structural mi-a atras atentia in mod special.

Echipa Fondului Monetar International a facut de curand public ultimul raport de evaluare a aranjamentului de asistenta financiara incheiat cu statul roman in anul 2009. Marturisesc ca aveam asteptari ceva mai mari de la aceasta evaluare. Cel putin din punctul de vedere al anumitor “puncte cheie” le-as numi care nu au fost abordate. Raportul mentioneaza performantele Romaniei de reducere a deficitelor bugetare structurale in ultimii ani. Asa este, Romania a avut una dintre cele mai bune performante de ajustare a deficitului structural din tarile europene. La fel de adevarat este insa ca foarte putine state din Europa au plecat in varful crizei cu deficite structurale de aproape 2 cifre.

Zona euro a fost si este inca sub o presiune uriasa. Mult mediatizatul Tratat fiscal propus de liderii europeni a dat un semnal clar. Tarile din Uniunea Europeana sunt hotarate sa mearga impreuna. Ce urmeaza insa dupa Tratat? Aceasta este intrebarea, una legitima de altfel. Va fi capabila zona euro, aflata sub presiunea generata de actuala criza, dar mai ales a punctelor slabe si a limitelor severe pe care aceasta le-a trasat, sa adanceasca procesul de integrare economica?

In opinia mea, zona euro nu are de ales: se reformeaza sau dispare. De altfel, parerile cu privire la viitorul zonei euro au fost impartite inca din momentul in care a aparut. Incepand de la intrebarea de ce este nevoie de un astfel de aranjament, in conditiile in care toate celelalte aranjamente monetare anterioare si-au atins limitele, ba chiar au esuat lamentabil. Si continuand cu mult discutatele criterii de la Maastricht si legatura (sau nu) a acestora cu criteriile amintite in teoria zonelor monetare optime. Criza financiara cu care se confrunta zona euro a constituit un veritabil test care a confirmat teoriile unora, infirmandu-le implicit pe ale celorlalti.