AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home criza financiara

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Efectul Bernanke a debutat in 2009, atunci când FED (banca centrala a SUA) a demarat programul de relaxare cantitativa, mai exact a recurs la tiparire de “bani ieftini”, bani fara acoperire in economia reala. Totul a fost gandit cu scopul (nobil de altfel) de a scoate din criza economia mondiala, prin stimularea cresterii economice. Culmea este ca ceea ce parea atunci a fi singura solutie reala de a scapa de criza, se dovedeste astazi a fi exact motivul care sta la declansarea unei potentiale noi crize financiare mondiale.

De la declansarea crizei financiare, autoritatile americane au incercat sa evite instalarea recesiunii si cresterea somajului folosind toate instrumentele in dotare, ba mai mult, demonstrand chiar ca sunt capabili sa inventeze unele daca e nevoie. Ajuns in asa-numita capcana a lichiditatii, Fed ul a fost nevoit sa apeleze la mijloace neconventionale de politica monetara. Caci in esenta, utilizarea relaxarii cantitative de catre o banca centrala se face atunci cand masurile conventionale de politica monetara luate pentru stimularea economiei devin ineficiente.

Saptamana viitoare directorul FMI Christine Lagarde va vizita Romania urmand a sustine identificarea unor noi paradigme de crestere economica in estul Europei si nu numai. Pledoaria sefei FMI pentru crestere economica nu este intamplatoare. In nenumarate randuri mesajul cheie a institutiei internationale a fost ingrijorarea cu privire la recuperarea economica europeana. De curand, Romania a incheiat cel de al doilea acord Stand-by cu FMI, pozitia oficiala a institutiei internationale dupa inchiderea evaluarilor fiind ca România s-a stabilizat din punct de vedere macroeconomic, insa “cresterea economica este slaba si riscurile pentru economie inca exista”.

Ce fel de riscuri ameninta economia romaneasca? Desi este stabila din punct de vedere macroeconomic, riscurile interne sunt inca prezente si sunt legate in special de volatilitatea fluxurilor de capital, dependenta de finantarea externa, dar si de intarzierile in implementarea reformelor structurale plus consecintele ce decurg de aici. Problema este ca peste riscurile interne se suprapun riscurile externe, Romania fiind vulnerabila in primul rand din perspectiva riscului de contagiune dinspre zona euro. Sunt insa reale aceste riscuri? Da. In momentul de fata, cele mai importante riscuri in Europa sunt cele la adresa stabilitatii financiare a acesteia, cu potential efect de contagiune spre Romania.  Iata doar cateva dintre ele.

Comisia Europeana a confirmat ca Letonia indeplineste toate criteriile de aderare la zona euro, aceasta urmand sa adopte moneda unica la 1 ianuarie 2014. Liderii europeni considera ca decizia va demonstra durabilitatea constructiei, dorinta Letoniei de a adopta moneda euro fiind vazuta ca un semn de incredere in moneda comuna si o dovada in plus ca cei care au prezis dezintegrarea zonei euro s-au inselat.

In opinia mea extinderea zonei euro prin acceptarea Letoniei demonstreaza ca in continuare cartile in zona euro se fac mai degraba pe criterii politice decat pe criterii economice. In momentul de fata Letonia indeplineste criteriile economice de admitere in eurozona, insa toata lumea stie ca discutia nu se mai poate reduce la indeplinirea unor criterii. Letonia este o economie de mica dimensiune, cu 2 milioane de locuitori si un produs intern brut de aproximativ 20 de miliarde de euro. In timpul crizei a experimentat cea mai dura recesiune din Europa, economia letona scazand cu aceasta ocazie cu aproape o cincime in 2009, pentru a ajunge la o crestere de circa 6% anul trecut. Principalale vulnerabilitati ale Letoniei (asemeni celorlalte tari foste comuniste admise deja) vor fi capacitatea tarii de a respecta ex post tinta de inflatie si gestionarea problemei somajului. Letonia va intra cu un somaj de 12,4% si 21,9% somaj in randul tinerilor, intr-o zona (zona euro) ce momentan inregistreaza un somaj record de aproximativ 20 milioane de someri.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a facut ieri o serie de declaratii  ce sugereaza nevoia acuta de schimbare a politicilor economice in Europa „politica de austeritate urmata de Uniunea Europeana nu mai are sustinerea politica si sociala necesara pentru a functiona (…) UE ar trebui sa puna mai mult accent pe politicile de stimulare a cresterii economice pe termen scurt si mai putin pe diminuarea cheltuielilor bugetare”(…) Desi cred ca aceasta politica este fundamental corecta, cred, de asemenea, ca si-a atins limitele”, a declarat Barroso in cadrul unei conferinte de presa. In replica, astazi ministerul german al Finantelor cere continuarea procesului de consolidare bugetara si de reforma in Europa in scopul obtinerii unei cresteri economice  sanatoase, considerand ca procesul de consolidare bugetara in Europa este unul de succes.

A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Economia mondiala a fost aproape ruinata de razboiul valutar din anii `30, in timp ce crizele valutare din anii `90  au reusit  sa distruga constructia monetara europeana (SME) gandita de a lungul catorva decenii. Desi nu asta era solutia optima, multe state au recurs in anii `30 la ceea ce in literatura de specialitate avea sa se numeasca dezalorizare competitiva. Potrivit acestui principiu, o tara isi poate devaloriza moneda nationala in scopul stimularii exporturilor si indirect al consolidarii cresterii conomice. Mecanimul este relativ simplu. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Pentru a se proteja de statele care isi manipuleaza valuta si le creeaza astfel concurenta neloiala, tarile dezavantajate vor apela la protectionism. O instabilitata monetara generata de un razboi valutar plus protectionism ar fi putut pune insa in pericol insasi constructia europeana.

Principalele riscuri la nivel mondial vazute de economisti pentru anul 2013 sunt criza din zona euro si asa numitul fiscal cliff american (varf fiscal, zid fiscal sau prapastie fiscala). Anul a debutat in forta din punct de vedere economic cu evenimentul fiscal cliff. Senatul american a adoptat chiar pe 1 ianuarie (nu intamplator) un acord incheiat cu Casa Alba datorita caruia America a reusit sa evite declansarea “zidului bugetar”, cu toate externalitatile negative ce ar fi putut decurge de aici.

In primul rand, ce inseamna fiscal cliff. In esenta, mecanismul presupune impunerea unor plafoane pe anumiti indicatori macroeconomici – deficit bugetar, datorie publica, considerandu-se ca depasirea acestora va conduce la dezechilibre puternice in economie – deficite bugetare mari, datorie nesustenabila etc. Atingerea acestor plafoane presupune activarea unui mecanism de corectie automat, de tip cresteri de taxe si reduceri de cheltuieli guvernamentale. In cazul zidului bugetar american, este vorba despre o combinatie de cresteri de impozite ce anulează masurile de relaxare fiscala mostenite din perioada administratiei Bush din ultimii 12 ani plus declansarea automata a reducerii cheltuielilor guvernamentale, incepand cu 1 ianuarie anul curent.

Criza recenta a afectat increderea in eficienta impusurilor fiscale si a celor monetare in intreaga lume. Decidentii de politici macroeconomice incearca acum in primul rand restaurarea increderii in acţiunile lor. Ultimele evenimente din lumea economica (vezi criza zonei euro dar si recentul fiscal cliff) par sa sublinieze doua viziuni distincte in ceea ce solutionarea acesteia, viziuni care tind sa contureze vizibil doua modele. Modelul german ce merge exclusiv pe ideea de constrangere/austeritate mizand pe o combinatie de injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii/reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/. Tehnic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, nu trebuie scapat din vedere ca subiectul este economia europeana, nu economia germana, deci lucrezi cu alt material.

Toata presa romaneasca a comentat miercuri un scenariu aproape apocaliptic al FMI pentru Romania: de la potentialul de crestere a economiei puternic deteriorat, până la o uluitoare depreciere a leului (5,4 Ron/ euro). De unde s-a declansat isteria?Potrivit unuia dintre rapoartele FMI, decalajul de productie in Romania este revizuit substantial vis a vis de estimarile anterioare, atat pentru anii precedenti, cat si prognoza pentru urmatorii ani. Pentru unele perioade se trece de la un output gap considerat anterior pozitiv, la unul negativ – in vreme ce prognozele arata un output gap ce nu se va mai inchide in 2015, ci in 2018 (cel mai devreme).

Incep prin a spune ca cifrele privind decalajul de productie trebuie privite cu multa prudenta, in general si in mod special in tari in tranzitie, precum Romania. In primul rand, pentru ca ele sunt doar niste ESTIMARI. Decalajul de productie reprezinta diferenta dintre PIB ul potential al unei economii (ceea ce se poate produce la un moment dat in economie in conditii de utilizare deplina a resurselor) si PIB ul curent.PIB ul potential este insa o variabila neobservabila (nu poate fi observata direct din datele statistice), prin urmare este doar estimata. Prin diferite metodologii. Metodologiile cele mai utilizate sunt metoda functiei de productie (Comisia Europeana, dar si FMI), sau cele bazate pe filtre statistice (ECB, de exemplu).

td_demo_atachement_3

Cu totii resimtim in propriul buzunar cresterea preturilor din supermarketuri, in special la alimente. Documentele oficiale confirma, daca mai era cazul, anuntand ca, din cauza efectelor secetei asupra preturilor la alimente, in Romania inflatia va creste pana la aproximativ 5% la sfarsitul anului. Acelasi motiv este invocat si de INS, seceta. Potrivit acestei institutii, dupa ce in septembrie preturile au crescut cu 1,18% (ca urmare a scumpirii alimentelor), rata anuala a inflatiei a atins maximul din acest an ajungand la 5,33%. Asadar, sa intelegem ca inflatia din Romania este un fenomen mai mult sau mai putin meteosensibil?

In primul rand, este bine de stiut ca problema nu este specific romaneasca, ci globala. Potrivit rapoartelor FMI si Banca Mondiala seceta din acest an va determina o crestere globala a preturilor la alimente. Deocamdata nu exista semne care sa anunte o criza alimentara precum cea din 2008, insa trebuie sa fim precauti, precizeaza aceleasi surse. Intrebarea este cat de mult poate o banca nationala sa contracareze/controleze efectele unui astfel de fenomen „meteo”, sa-i spunem?

Desi au existat incercari de a prezice cu exactitate cand ar putea exploda zona euro, nu cred ca cineva poate spune sigur daca si in cat timp s-ar putea intampla asta. Cert este insa un lucru. Criza din zona euro, sistemica de altfel, se extinde rapid. Ochii sunt acum indreptati spre Grecia. Indiferent de rezultatul alegerilor, se cauta o solutie care sa fie pusa pe masa la sfarsitul lunii iunie. Imprumutul de 100 de miliarde pentru bancile spaniole a fost departe de a linisti pietele. Spania, problema majora a zonei euro in acest moment, s-a imprumutat miercuri la circa 6,8%, pentru ca joi randamentele sa atinga pragul psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa. Riscurile destramarii zonei euro cresc exponential, ceea ce reclama urgenta omogenizarii opiniilor liderilor europeni. Caci despre asta este vorba, in opinia mea. Indiferent de care va fi rezultatul final in Grecia, evolutia din Spania sau Italia, in fapt este vorba despe opiniile divergente ale liderilor politici.