AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home criza financiara

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Au trecut 10 ani de la marea recesiune si economistii inca poarta dispute legate de unde s-a gresit, dar si ce ar trebui facut de acum inainte. Dincolo de dispute, in opinia mea exista cateva „mosteniri” de necontestat ale crizei, cu care intr-un fel sau altul va trebui sa ne descurcam de aici inainte.

Am scris pt Ziarul financiar cateva idei, unele dintre ele au fost prezentate si in cadrul conferintei de la BNR pe aceeasi tema “10 ani de la criza” din 24 septembrie

Lectura placuta va doresc, daca tot incepe anul universitar, sa ne reapucam de citit!  :)

 

 

 

Luni, 24 septembrie, a avut loc la Banca Naţională a României, dezbaterea cu tema „10 ani de la izbucnirea Crizei Financiare”, cu ocazia lansării volumului acad. Daniel Dăianu, „Emerging Europe and the Great Recession”, apărut la editura Cambridge Scholars Publishing (UK) în acest an.

Cuvânt de deschidere: acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.

Intervenții:

- Leonardo Badea, președintele Autorității de Supraveghere Financiară

- Mihnea Crăciun, director adjunct BERD (Biroul din București)

- Radu Crăciun, președinte BCR Pensii

- Aura Gabriela Socol, profesor univ. dr., Academia de Studii Economice din București

- Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului, Banca Națională a României

- Valentin Lazea, economist șef, Banca Națională a României

- Laurian Lungu, doctor în economie (Universitatea Cardiff)

Moderator al dezbaterii: Cristian Hoștiuc, director editorial, Ziarul Financiar.

 

Scriu de ani buni despre zona euro si mai ales despre ceea ce inseamna pentru Romania aderarea la aceasta zona. Nu de putine ori am scris ca Romania are nevoie sa-si defineasca un traseu, un Plan de trecere la euro in mod oficial, asa cum toate celelalte state est europene au facut (majoritatea imediat dupa intrarea in UE). La 11 ani de la intrarea in UE, Guvernul Romaniei a infiintat prin Ordonanta de Urgenta o Comisie Nationala de trecere la euro. Comisie care isi propune sa adopte un Plan de trecere la euro pentru care sa existe consens national. Asta inseamna ca indiferent cine este la butoane, Romania stie ce are de facut cu privire la drumul sau catre euro.

In Romania mult timp s-a vorbit despre daca ar trebui sau nu sa intram in zona euro si in mod special cand. Tratatul de functionare a UE (TFUE) este cel care prevede obligatiaRomaniei ca stat membru de a face toate demersurile pentru a trece la etapa superioara de integrare – intrarea in zona euro. In fapt, TFUE prevede ca toate statele membre (cu exceptia celor cu derogare permanenta, cum a avut Marea Britanie, de exemplu) sa faca acest pas, mai devreme sau mai tarziu, dupa o perioada mai mult sau mai putin extinsa. In momentul de fata, Romania are statut de stat membru cu derogare temporara. Plecand de la aceasta realitate, Romania nu ar trebui sa se mai intrebe daca ar trebui sa trecem la euro sau nu, nici macar cand nu ar trebui sa ne preocupe atat de mult in momentul de fata. Intrebarea corecta – la care Comisia Nationala de trecere la euro ar trebui sa raspunda in final – este cum ar trebui sa facem asta, in ce conditii, astfel incat Romania sa obtina beneficii nete. Pentru ca, dincolo de obligatie, pana la urma Romania ar trebui sa-si doreasca sa intre in zona euro pentru avantajele pe care le va avea odata admisa.

In opinia mea, Romania va avea o serie de avantaje certe odata cu aderarea la euro, insa acestea vor putea fi obtinute in anumite conditii:

Atitudinea europenilor si in mod special a Germaniei fata de imigranti va avea rolul de a modela viitorul Europei si al zonei euro implicit. Marea provocare a Europei va fi aceea de a intoarce in favoarea ei o criza umanitara – nedorita de nimeni – si a o transforma intr-o oportunitate atat pentru imigranti, cat si pentru europeni. Ceva care in momentul de fata pare foarte greu de realizat, dar nu imposibil, din mai multe considerente.

In primul rand, deschiderea pietei muncii germane (pricipala tinta a imigrantilor) ar putea aduce un impuls economiei Germaniei si indirect, Europei. Mai multa forta de munca ar putea conduce la o crestere a investitiilor (in domeniul constructiilor, deoarece va fi nevoie de locuinte pentru imigranti, de exemplu), ceea ce se va reflecta in cresterea economica. Investitiile suplimentare in economie, in contextul unor rate scazute de economisire a imigrantilor ar putea stimula cererea agregata germana. Stimularea cererii agregate poate conduce la o reducere a surplusului cronic de cont curent al Germaniei, ceea ce avantajeaza celelalte state europene. Toate aceste efecte reprezinta tot atatea oportunitati care ar putea avea drept rezultat pe termen mediu diminuarea dezechilibrelor acumulate in economia uniunii monetare europene in ultimii ani.

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat la sfarsitul lui ianuarie masuri de relaxare cantitativa (QE) de pana la 60 de miliarde de euro pe luna, incepand din martie 2015 pana in septembrie 2016, pentru a revigora economia zonei euro. Achizitiile de active nu reprezinta o noutate pentru BCE, desi pana acum programele au vizat achizitionarea de obligatiuni garantate si valori mobiliare garantate cu active, nu obligatiuni guvernamentale (cu mici exceptii). De data asta, membrii Consiliului Guvernatorilor au cazut de acord inclusiv in ceea ce priveste achizitiile de obligatiuni guvernamentale, BCE urmand sa arunce in piata cca 1.140 de miliarde de euro. O suma care ar trebui sa inlature deflatia (sau poate doar asteptarile cu privire la deflatie?!), prezentata drept principala motivatie din spatele deciziei bancii.

Ce inseamna relaxare cantitativa, pe intelesul tuturor

Pentru a-si atinge scopul asumat prin lege (de obicei stabilitatea preturilor) bancile centrale influenteaza nivelul de creditare din economie intr-un mod indirect, reducand ratele dobanzii pentru a  stimula oamenii sa consume, sa cheltuie mai mult. Sigur, functie de eficienta canalelor de transmisie a politicii monetare, impulsurile de politica monetara pot ajunge sau nu in economia reala. Ce poate face o banca centrala cand rata dobanzii scade atat de jos, cu posibilitatea de a atinge chiar pragul limita “zero lower bound”? Nu-i ramane decat varianta injectarii directe de bani in economie, ceea ce numim relaxare cantitativa.

Privit din acest unghi de vedere, relaxarea cantitativa este considerata a fi o politica monetara neconventionala, aleasa de bancile centrale ca solutie de ultima instanta atunci cand politicile monetare conventionale nu mai sunt eficiente. Ce face banca efectiv? Cumpara active financiare, de obicei, titluri de valori mobiliare garantate cu ipoteci si obligatiuni de stat. Miza este injectarea de lichiditati in sistemul bancar intr-o prima faza, urmand ca acestea sa ajunga in economie prin acordarea de credite – consum mai mare – cheltuieli mai multe – crestere economica.

Ce este de discutat cu privire la QE? Implica potentiale riscuri?

Riscul de pozitionare la “limita legalitatii” care implica riscul pierderii credibilitatii intregii zone. Exista economisti care sustin ca QE este practic echivalent cu tiparirea de bani(crestere intentionata a masei monetare), chiar daca banca face asta prin creditarea electronica a conturilor bancare, nu printare efectiva. Este renumit studiul cercetatorilor britanici Andrew Johnston şi Trevor Pugh The law and economics of Quantitative easing, Sheffield Institute of Corporate and Commercial Law Working Paper Series, July 2014 care, in urma unei analize stiintifice, ajunge la concluzia ca “programele de relaxare cantitativa ale marilor banci centrale nu reprezinta decat o finantare monetara a deficitelor bugetare”. Daca ar fi asa, un astfel de program in Europa ar fi ilegal in conditiile in care Tratatul de la Maastricht interzice statelor europene sa finanteze deficitelor publice prin emisiune monetara.

A fi sau a nu fi in zona euro. Dilema nu e noua pentru liderii europeni atunci cand vine vorba de Grecia. Desi nu participase niciodata la Sistemul Monetar European, Grecia decide sa intre in 1998 in ERM (largit deja la +/15%), hotarata sa faca toate eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansata in 1999. Nu e acceptata, pentru ca nu indeplineste criteriile. Merge insa mai departe si depune cerere de intrare in tanara uniune in iunie 2000 pentru ca la 1 ianuarie 2001 sa devina al doisprezecelea membru al zonei euro. Evolutia volatila a economiei Greciei, problemele structurale de fond, la pachet cu temerea legata de nesustenabilitatea, nedurabilitatea indeplinirii criteriilor de admitere aveau sa faca obiectul unor dispute controversate pana astazi. Pe buna dreptate. Temerile aveau sa se confirme. Astazi, avem inca aceeasi dilema. Va fi posibil ca problemele economice repetate ale Greciei (dublate de cele politice) sa distruga intreaga constructie europeana? E mai bine sa iasa din zona euro cu tot cu problemele ei? Care e raul cel mai mic – cu sau fara Grecia?

Trebuie spus insa ca Grecia nu e singurul stat din uniune care nu s-a „incadrat” in masura performantelor germane, de exemplu, daca ar fi sa luam Germania drept reper. Nu a fost singurul stat care a reusit sa se alinieze standardelor impuse datorita unor masuri temporare si nu este nici singurul care a ajuns sa creeze probleme zonei euro. De altfel, s-a stiut din capul locului ca euro zona NU este o „zona monetara optima” si nici nu va reusi sa fie prea curand, cu atat mai mult o eurozona extinsa spre est. Cu toate acestea, zona euro s-a format, a functionat si functioneaza inca confirmand ca, in acest caz,  vointa politica este mai puternica decat realitatea economica.

Pentru prima data dupa intrarea in Uniunea Europeana, Romania poate intra in zona euro. Cel putin teoretic. In acest moment, Romania indeplineste criteriile nominale impuse pentru adoptarea euro (criteriile de la Maastricht). Conform datelor oficiale, criteriul ratei inflatiei este indeplinit incepand cu iunie 2014 (1,4% inflatie medie), deficitul bugetului consolidat se incadreaza in limita de 3% (2,3%), datoria publica in cea de 60% (38%), criteriul ratei dobanzilor pe termen lung poate fi bifat inca din noiembrie 2013, iar cursul de schimb din octombrie 2010.

Criza financiara a validat insa fara drept de apel ceea ce o parte a economistilor sustinea de multa vreme, si anume ca satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garanteaza succesul in interiorul uniunii monetare. E nevoie de mai mult. Adevarat. Cu toate astea, nu trebuie minimizat ceea ce, totusi, am reusit sa facem. Bifand criteriile de convergenta nominala, am bifat in primul rand Primul pas, un prag psihologic daca vreti, ceea ce nu e putin lucru. Romania a demonstrat cu ocazia asta ca e capabila sa indeplineasca niste tinte, sa-si asume o responsabilitate pe care sa o duca cu bine pana la capat. Sa aplice reforme structurale, intr-un context in care acestea sunt invocate de toata lumea, ca solutie de fond, de substanta. In plus, bifarea acestor indicatori este cu atat mai semnificativa cu cat s-a desfasurat intr-o perioada foarte dificila, de criza internationala. Pe de alta parte, trebuie remarcat ca aceste criterii au fost atinse fara ca Romania sa aiba o data tinta de adopare a monedei euro care sa functioneze drept ancora pentru sustinerea reformelor. Pentru o buna bucata de vreme, pozitia oficiala a Romaniei vis a vis de intrarea in zona euro a fost de expectativa, guvernul neasumandu-si o tinta anume. Deci se poate.

S-au implinit ieri 6 ani de la Marea Prabusire Financiara. Nimeni nu ar fi crezut atunci ca o institutie precum Lehman Brothers va cadea si ca aceasta cadere va declansa in lant o noua criza financiara internationala. A propos de “nimeni nu ar fi crezut”, ma intreba de curand cineva vizibil contrariat cum e posibil ca dintre atatia economisti nimeni sa nu previzioneze (si sa si opreasca) o asemenea criza financiara. In fond, economia e stiinta sau nu? Buna intrebare…. Economisti sau nu, dupa 6 ani cu totii ne intrebam cum de nu am vazut semnele de sub nasul nostru, cum de nu am reusit sa evitam declansarea unei asemenea caderi economice si, cel mai grav, cum de nu am reusit sa gasim cea mai potrivita solutie de a o combate… Dupa 6 ani, recuperarea economiei mondiale este inca discutabila. Si asimetrica.

12 septembrie 2008. Cea mai mare banca de investitii Lehman Brothers cere ajutor financiar guvernului. Desi toata lumea a sperat pana in ultima clipa ca va ceda presiunilor, guvernul american nu accepta. Rezultatul, Lehman Brothers intra in faliment. Plecand de la ideea preconceputa to bil to fall, prabusirea gigantului bancar socheaza de a dreptul pietele financiare din intreaga lume. Efectele aproape imediate la nivel mondial au fost atat de puternice incat, la doar cateva zile după ce Lehman Brothers a fost lasat sa intre in faliment cu buna stiinta, guvernantii americani anuntau deja ca sunt nevoiti sa injecteze masiv lichiditate in sistemul bancar. Supraevaluate, preturile caselor se prabusesc peste noapte, ipotecile explodeaza, iar colosii sistemului financiar american – banci de investitii/fonduri de economii/asiguratori, etc. cad unul dupa altul in lant domino. Criza ce a urmat s-a dovedit a fi mult mai greu de contracarat decat si-ar fi inchipuit pana si cel mai pesimist economist. A fost buna decizia guvernului american, a fost rea? Pana astazi economistii se intreaba daca nu cumva costurile contracararii crizei au fost mult mai mari decat evitarea declansarii ei prin spijinirea bancii de investitii Lehman Brothers.

In ciuda aparentelor, problemele din economia americana, care au declansat initial spargerea bulei imobiliare si criza financiara actuala nu au fost nici pe departe rezolvate. Pe fondul deciziilor mai degraba haotice ale decidentilor, dezechilibrele economice si financiare s-au accentuat in ultimii ani. Tergiversarea unor solutii structurale, sanatoase si preferinta pentru pseudo-solutii monetare care nu au facut altceva decat sa cumpere timp cu bani ieftini au creat conditii favorabile de aparitie a  ceea ce economistii numesc “o furtuna perfecta”.

Din ce in ce mai multe voci oficiale incep sa recunoasca public asta.„Economia mondiala este la fel de vulnerabila la o criza financiara asa cum era in 2007 (…) iar un pericol in plus sunt datoriile mai mari decat erau atunci si expunerea economiilor emergente”, declara de curand Jaime Caruana, directorul general al Bancii Reglementelor Internationale – banca bancilor centrale. Mai mult, Caruana considera ca sistemul financiar international este in multe privinte mai fragil decat era inaintea crizei  din 2008. De curand, Fondul Monetar Internaţional (FMI) avertiza prin oficialul Lagarde că „pietele financiare sunt prea optimiste, in conditiile in care rata somajului si nivelul ridicat al datoriilor din Europa ar putea afecta investitiile din regiune si perspectivele de crestere ale acesteia”. Banca Mondiala avertiza de curand oficial ca acum este momentul sa ne pregatimpentru un nou val al crizei.