AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home BNR

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat la sfarsitul lui ianuarie masuri de relaxare cantitativa (QE) de pana la 60 de miliarde de euro pe luna, incepand din martie 2015 pana in septembrie 2016, pentru a revigora economia zonei euro. Achizitiile de active nu reprezinta o noutate pentru BCE, desi pana acum programele au vizat achizitionarea de obligatiuni garantate si valori mobiliare garantate cu active, nu obligatiuni guvernamentale (cu mici exceptii). De data asta, membrii Consiliului Guvernatorilor au cazut de acord inclusiv in ceea ce priveste achizitiile de obligatiuni guvernamentale, BCE urmand sa arunce in piata cca 1.140 de miliarde de euro. O suma care ar trebui sa inlature deflatia (sau poate doar asteptarile cu privire la deflatie?!), prezentata drept principala motivatie din spatele deciziei bancii.

Ce inseamna relaxare cantitativa, pe intelesul tuturor

Pentru a-si atinge scopul asumat prin lege (de obicei stabilitatea preturilor) bancile centrale influenteaza nivelul de creditare din economie intr-un mod indirect, reducand ratele dobanzii pentru a  stimula oamenii sa consume, sa cheltuie mai mult. Sigur, functie de eficienta canalelor de transmisie a politicii monetare, impulsurile de politica monetara pot ajunge sau nu in economia reala. Ce poate face o banca centrala cand rata dobanzii scade atat de jos, cu posibilitatea de a atinge chiar pragul limita “zero lower bound”? Nu-i ramane decat varianta injectarii directe de bani in economie, ceea ce numim relaxare cantitativa.

Privit din acest unghi de vedere, relaxarea cantitativa este considerata a fi o politica monetara neconventionala, aleasa de bancile centrale ca solutie de ultima instanta atunci cand politicile monetare conventionale nu mai sunt eficiente. Ce face banca efectiv? Cumpara active financiare, de obicei, titluri de valori mobiliare garantate cu ipoteci si obligatiuni de stat. Miza este injectarea de lichiditati in sistemul bancar intr-o prima faza, urmand ca acestea sa ajunga in economie prin acordarea de credite – consum mai mare – cheltuieli mai multe – crestere economica.

Ce este de discutat cu privire la QE? Implica potentiale riscuri?

Riscul de pozitionare la “limita legalitatii” care implica riscul pierderii credibilitatii intregii zone. Exista economisti care sustin ca QE este practic echivalent cu tiparirea de bani(crestere intentionata a masei monetare), chiar daca banca face asta prin creditarea electronica a conturilor bancare, nu printare efectiva. Este renumit studiul cercetatorilor britanici Andrew Johnston şi Trevor Pugh The law and economics of Quantitative easing, Sheffield Institute of Corporate and Commercial Law Working Paper Series, July 2014 care, in urma unei analize stiintifice, ajunge la concluzia ca “programele de relaxare cantitativa ale marilor banci centrale nu reprezinta decat o finantare monetara a deficitelor bugetare”. Daca ar fi asa, un astfel de program in Europa ar fi ilegal in conditiile in care Tratatul de la Maastricht interzice statelor europene sa finanteze deficitelor publice prin emisiune monetara.

Astazi, cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a Romaniei a atins un nou maxim. Marti, BNR cota moneda nationala la un curs de 4,4684 fata de euro, usor mai depreciata fata de nivelul de luni cand nivelul ajunsese la 4,43/euro. Dupa cum era de asteptat, inversarea trendului privind evolutia monedei nationale s-a produs pe fondul disputei politice declansate in urma cu doua zile, realitatea demonstrand cat de senzitiva este practic economia la miscarile factorului politic. Economistii spera ca amanarea aprobarii primei evaluari a acordului cu FMI va avea un impact relativ limitat asupra pietelor financiare, in speta pentru ca acordul cu institutiile internationale este de tip preventiv, iar angajamentele pana la urma vor fi respectate sub o forma sau alta. In plus, toata lumea, nu numai economistii, spera ca impactul instabilitatii politice asupra economiei sa fie doar o chestiune de moment.

Exista multe voci care sunt realmente ingrijorate de surplusul de cont curent al Romaniei. Pana la urma, ce e normal si ce nu in surplusul contului curent al unei economii ca a noastra? Vestea buna este ca exporturile de bunuri si servicii s-au imbunatatit. Importurile scazute arata insa o scadere a investitiilor si a consumului ca urmare a lipsei finantarii externe, ceea ce e o veste proasta. Scaderea consumului si investitiilor echivaleaza cu destimularea cererii agregate, or asta nu ajuta deloc o crestere economica deja firava. Dat fiind ca nu economisim destul de mult pentru a putea sustine investitiile, cel mai intelept este sa apelam la economiile altora (economisire externa/importuri).

Privind din aceasta perspectiva, se ajunge la concluzia ferma ca Romania nu-si permite pur si simplu sa aiba surplusuri de cont curent. Avem nevoie de deficite de cont curent, daca vrem crestere. Un deficit de cont curent va reflecta diferentialul dintre economisirea interna si necesarul propriu de investitii. In plus, imbunatatirea contului curent nu este una structurala, determinata de fundamente economice mai bune, ci mai degraba una conjucturala, temporara, nesustenabila, nefiind de natura a indica o echilibrare a economiei nationale.

Fiind parte a proiectului european, Romania nu are alternativa. Trebuie sa adopte euro mai devreme sau mai tarziu. In momentul de fata, Romania, la fel si alte state, functioneaza in interiorul UE cu derogare, insa nu una permanenta. Comisia Europeană a anuntat ca nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat cu Marea Britanie sau Danemarca. Din punctul meu de vedere, prioritar pentru Romania este conturarea unei viziuni clare cu privire la propriul traseu de adoptare euro, ceva mai mult decat trebuie sa adoptam euro si punct, n-avem de ales. O viziune concretizata (cat mai rapid as zice) intr-o strategie oficiala, un plan de trecere la euro. Caci, spre deosebire de alte tari, Romania inca nu are creionat asa ceva.

Criza recenta a afectat increderea in eficienta impusurilor fiscale si a celor monetare in intreaga lume. Decidentii de politici macroeconomice incearca acum in primul rand restaurarea increderii in acţiunile lor. Ultimele evenimente din lumea economica (vezi criza zonei euro dar si recentul fiscal cliff) par sa sublinieze doua viziuni distincte in ceea ce solutionarea acesteia, viziuni care tind sa contureze vizibil doua modele. Modelul german ce merge exclusiv pe ideea de constrangere/austeritate mizand pe o combinatie de injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii/reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/. Tehnic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, nu trebuie scapat din vedere ca subiectul este economia europeana, nu economia germana, deci lucrezi cu alt material.

td_demo_atachement_3

Cu totii resimtim in propriul buzunar cresterea preturilor din supermarketuri, in special la alimente. Documentele oficiale confirma, daca mai era cazul, anuntand ca, din cauza efectelor secetei asupra preturilor la alimente, in Romania inflatia va creste pana la aproximativ 5% la sfarsitul anului. Acelasi motiv este invocat si de INS, seceta. Potrivit acestei institutii, dupa ce in septembrie preturile au crescut cu 1,18% (ca urmare a scumpirii alimentelor), rata anuala a inflatiei a atins maximul din acest an ajungand la 5,33%. Asadar, sa intelegem ca inflatia din Romania este un fenomen mai mult sau mai putin meteosensibil?

In primul rand, este bine de stiut ca problema nu este specific romaneasca, ci globala. Potrivit rapoartelor FMI si Banca Mondiala seceta din acest an va determina o crestere globala a preturilor la alimente. Deocamdata nu exista semne care sa anunte o criza alimentara precum cea din 2008, insa trebuie sa fim precauti, precizeaza aceleasi surse. Intrebarea este cat de mult poate o banca nationala sa contracareze/controleze efectele unui astfel de fenomen „meteo”, sa-i spunem?

Presedintele Traian Basescu a sustinut din nou, de curand, necesitatea iminenta a crearii asa ziselor “State Unite ale Europei”, precum si prioritatea absoluta a Romaniei in continuare – intrarea in zona euro in 2015. Referitor la Statele Unite ale Europei, ceea ce va pot spune este ca punctul de vedere al presedintelui Basescu nu este unul inovator: Economistii cu preocupari serioase sustin de multa vreme ca uniunea monetara europeana nu mai poate exista mult timp astfel construita.

Departe de-a fi un eurosceptic, cred ca ne putem forma o imagine a ceea ce este astazi zona euro imaginandu-ne o cladire de tip zgarie nori construita pe o temelie de nisip. Am mai spus-o si cu alte ocazii. Solutia evidenta pentru ca zona monetara sa existe in continuare si, as adauga, pentru ca si cetatenii sai sa beneficieze de ea, este una singura – adancirea integrarii. Coordonarea exclusiva a politicilor monetare este departe de a fi suficienta. Lucrurile se misca insa foarte greu in zona euro, iar opiniile statelor sunt de multe ori incompatibile. Motiv pentru care persista o criza profunda aici, in continuare.

De la inceputul anului, leul s-a depreciat cu aproximativ 6% fata de moneda europeana. Desi nu este neglijabila, o depreciere in jur de 6-7% nu este un capat de tara, cu atat mai mult cu cat exista explicatii rezonabile aferente unui asemenea trend, la fel cum exista si mecanisme credibile de oprire si revenire a leului. In Ungaria, de exemplu, in perioada de tensiune politica interna, suprapusa peste perioada de plina criza din zona euro, forintul a experimentat o depreciere de aproape 18% fata de moneda europeana. Asa incat, as spune ca ar trebui sa preocupe mai degraba mentinerea si/sau continuarea trendului de depreciere a monedei nationale. In conditiile in care in regiune monedele nationale incep sa dea semne de revenire, aparent dupa decizia Bancii Centrale Europene de a reduce dobanda de politica monetara la minimul istoric de 0,75%.

In ultima perioada, tensiunile legate de ceea ce se va intampla cu viitorul zonei euro au crescut exponential. Grecia continua sa fie o mare problema pentru zona euro. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand o schimbare semnificativa de viziune cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene, cu toate riscurile ce pot deriva de aici.

Contextul international din zona euro a determinat o deteriorare masiva a increderii investitorilor, la care se adauga incertitudinile legate de continuarea planurilor de austeritate fiscala impuse in continuare in tarile europene. Acestea sunt cauzele de fond care au condus in primul rand la deprecierea monedei euro, dar si la deprecierea in masa a monedelor nationale ale tarilor din Europa Centra si de Est. Avand in vedere incertitudinile legate de cauzele ce au determinat deteriorarea valutelor, nimeni nu poate spune sigur in acest moment cat timp va continua aceasta tendinta.

Potrivit autoritatilor, Romania isi mentine pentru moment tinta de intrare in zona euro pentru anul 2015. Cat de fezabil este acest scenariu oficial? Si, dincolo de fezabilitate sau nu, care sunt riscurile/avantajele intrarii rapide in zona euro? Isi doreste cu adevarat zona euro sa “adopte” noi state in conditiile impuse de recenta criza? Pe de alta parte, ce are Romania de pierdut/castigat daca ar amana la nesfarsit intrarea in zona euro? Care este cel mai realist scenariu pentru intrarea noastra in zona euro? Si nu in ultimul rand, cine pierde si cine castiga de pe urma intrarii in zona euro si mai ales, ce?

Teoretic, pentru a fi admisa, Romania ar trebui sa indeplineasca criteriile de convergenta nominale impuse prin renumitul deja Tratat de la Mastricht. Acesta nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, lasand la latitudinea fiecarei tari, in consultare cu Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana. Comisia Europeană nu va mai acorda insa nici o derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat in cazul Marii Britanii si al Danemarcei, care beneficiaza de o asemenea derogare. In Tratat se prevede de asemenea ca numai tarile care dovedesc atingerea unei convergente durabile pot participa la etapa finala a Uniunii Economice si Monetare.