AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home adoptarea euro in Romania

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

15 Martie 2013, 11h00 – 13h00 Sala Nicolae Bălcescu, Camera Deputaţilor, Palatul Parlamentului

Dezbaterea va fi moderată de domnul Daniel Dăianu, Profesor SNSPA şi Preşedinte al Platformei Europene de Dezvoltare şi de domnul Sorin Pîslaru, Ziarul Financiar.

 Invitați:

  • Eugen ANDREESCU, Cercetator Senior, Institutul de Economie Mondiala
  • Cristian SOCOL, Conferențiar universitar, ASE
  • Aura SOCOL, Lector universitar, ASE
  • Florin CITU, Economist
  • Radu CRACIUN, Eureko

Fiind parte a proiectului european, Romania nu are alternativa. Trebuie sa adopte euro mai devreme sau mai tarziu. In momentul de fata, Romania, la fel si alte state, functioneaza in interiorul UE cu derogare, insa nu una permanenta. Comisia Europeană a anuntat ca nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat cu Marea Britanie sau Danemarca. Din punctul meu de vedere, prioritar pentru Romania este conturarea unei viziuni clare cu privire la propriul traseu de adoptare euro, ceva mai mult decat trebuie sa adoptam euro si punct, n-avem de ales. O viziune concretizata (cat mai rapid as zice) intr-o strategie oficiala, un plan de trecere la euro. Caci, spre deosebire de alte tari, Romania inca nu are creionat asa ceva.

Saptamana viitoare va avea loc un nou summit UE (13-14 decembrie), unul din punctele-cheie de pe agenda acestuia fiind asa-numitul proiect “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Proiectul, propus de presedintele Consiliului European in colaborare cu presedintele Bancii Centrale Europene, presedintele Comisiei Europene si presedintele Eurogrupului, reprezinta practic planul Europei privind restructurarea zonei euro. Se invoca nevoia de creare a unei uniuni economice si monetare adevarate, cu o integrare mai profunda, incluzand perspectiva crearii unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice si a unei datorii unice, ajungand chiar la o uniune politica pe termen mediu. “Intr-o uniune monetara si economica reala, toate politicile importante economice si fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profunda, pentru supraveghere si sustinere la nivel european” au declarat liderii europeni.

Presedintele Traian Basescu a sustinut din nou, de curand, necesitatea iminenta a crearii asa ziselor “State Unite ale Europei”, precum si prioritatea absoluta a Romaniei in continuare – intrarea in zona euro in 2015. Referitor la Statele Unite ale Europei, ceea ce va pot spune este ca punctul de vedere al presedintelui Basescu nu este unul inovator: Economistii cu preocupari serioase sustin de multa vreme ca uniunea monetara europeana nu mai poate exista mult timp astfel construita.

Departe de-a fi un eurosceptic, cred ca ne putem forma o imagine a ceea ce este astazi zona euro imaginandu-ne o cladire de tip zgarie nori construita pe o temelie de nisip. Am mai spus-o si cu alte ocazii. Solutia evidenta pentru ca zona monetara sa existe in continuare si, as adauga, pentru ca si cetatenii sai sa beneficieze de ea, este una singura – adancirea integrarii. Coordonarea exclusiva a politicilor monetare este departe de a fi suficienta. Lucrurile se misca insa foarte greu in zona euro, iar opiniile statelor sunt de multe ori incompatibile. Motiv pentru care persista o criza profunda aici, in continuare.

Euro nu mai poate exista mult in forma actuala. In acest moment, proiectul european are de ales practic intre a se reintegra (la un nivel mult mai profund) sau (inevitabil) a se dezintegra. Semnele de dezintegrare sunt multe si vizibile cu ochiul liber. Din ce in ce mai putini investitori straini detin obligatiuni spaniole sau italiene, acestea fiind achizitionate in masa de investitorii autohtoni, deficitele bugetare ale tarilor „pilon” din zona euro sunt excesive, Spania se imprumuta la dobanzi apropiate pragului psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa, etc. Problema Spaniei este mai grava decat ne place sa credem, iar implicatiile caderii unei tari cu dimensiunea Spaniei sunt covarsitoare. De fapt, pot fi fatale zonei euro.

In vreme ce liderii europeni incearca sa gaseasca solutii reale, tensiunile din zona euro cresc exponential. Principala problema ramane Grecia. La care se adauga Spania, Portugalia, Italia, semn clar ca externalitatile negative se intind dinspre Grecia catre din ce in ce mai multe tari din eurozeone si nu numai. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand inainte de toate o schimbare semnificativa de viziune si constructie cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene.

Or asta e un pas urias. Ce ar insemna pentru zona euro ca un stat sa aiba alternativa de a alege daca sa stea sau ramana, dupa ce a experimentat intrarea in uniunea monetara? Romania, de exemplu. Ar intra in 2015, dupa cum si-a propus, dupa care, imediat ce-si da seama ca are mai multe costuri decat beneficii (ma gandesc numai la rigorile pe care trebuie sa le respecti odata intrat, plus toate riscurile pe care le-am identificat cu o alta ocazie), evident isi va dori sa iasa cat mai repede si sa-si administreze singura propria saracie. Incertitudinea deci cu privire la ce s-ar putea intampla in orice clipa ar fi omniprezenta, exact de ce nu are nevoie zona euro.

Potrivit autoritatilor, Romania isi mentine pentru moment tinta de intrare in zona euro pentru anul 2015. Cat de fezabil este acest scenariu oficial? Si, dincolo de fezabilitate sau nu, care sunt riscurile/avantajele intrarii rapide in zona euro? Isi doreste cu adevarat zona euro sa “adopte” noi state in conditiile impuse de recenta criza? Pe de alta parte, ce are Romania de pierdut/castigat daca ar amana la nesfarsit intrarea in zona euro? Care este cel mai realist scenariu pentru intrarea noastra in zona euro? Si nu in ultimul rand, cine pierde si cine castiga de pe urma intrarii in zona euro si mai ales, ce?

Teoretic, pentru a fi admisa, Romania ar trebui sa indeplineasca criteriile de convergenta nominale impuse prin renumitul deja Tratat de la Mastricht. Acesta nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, lasand la latitudinea fiecarei tari, in consultare cu Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana. Comisia Europeană nu va mai acorda insa nici o derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat in cazul Marii Britanii si al Danemarcei, care beneficiaza de o asemenea derogare. In Tratat se prevede de asemenea ca numai tarile care dovedesc atingerea unei convergente durabile pot participa la etapa finala a Uniunii Economice si Monetare.

criza SUA

In ciuda eforturilor de a identifica solutii, zona euro ramane sub o presiune uriasa. Marele merit al recentului Tratat fiscal gandit si propus de liderii europeni a fost acela de a fi linistit oarecum lumea pe termen scurt. Pe termen mediu si lung insa, strategia autoritatilor europene va trebui sa se modifice fundamental. Altfel, solutiile temporare nu vor mai fi cu siguranta de ajuns pentru a tine la un loc tari atat de diferite, sub varii aspecte, indiferent de cat de mult isi doresc ele sa ramana impreuna.

Diferentele dintre tarile ce formeaza Uniunea Europeana sunt foarte mari. Iar cand se pune problema de zona euro, cu atat mai mult. E foarte greu sa compatibilizezi tehnic grupe de tari total diferite. Pe de o parte UE are tari cu economii foarte puternice (pentru care problema „stabilitatii monetare” a reprezentat practic motorul care a condus ulterior la aparitia insasi a zonei euro, tari ce au experienta Sistemului Monetar European si deci a regimului de curs de schimb fix). Iar pe de alta parte avem tari foste comuniste care isi doresc sa intre in zona euro, dar au experiente extrem de subrede atunci cand vine vorba de ceea ce numim stabilitate monetara. Veti spune ca, pana la urma, totul se va reduce la vointa politica. Si asa e. Dar nu e nevoie numai de atat. Cel putin nu in opinia mea.

Autoritatile de la Bucuresti si-au asumat in mod oficial adoptarea monedei unice intr-un orizont apropiat. E normal sa fie asa. Potrivit Tratatului de la Amsterdam, semnat in 1997, toate tarile care sunt admise in Uniunea Europeana sunt obligate ulterior sa intre si in zona euro. Nu se mai poate beneficia de o eventuala derogare, asa cum a fost cazul Marii Britanii, de exemplu.  Momentul cand o va face ramane insa la alegerea fiecarui stat. Si asta in primul rand pentru ca implicatiile renuntarii la moneda nationala sunt colosale. Cel putin din acest punct de vedere analiza acestui moment trebuie facuta cu foarte mare atentie. In fond, chiar daca suntem obligati sa trecem la etapa urmatoare de integrare, nu trebuie uitat ca scopul intrarii in zona euro este legat de beneficiile aduse cetatenilor sai.