AURA SOCOL

Macroeconomie și politici financiare.

Dincolo de cifre.

Home adoptarea euro in Romania

FacebookTwitterGoogle+LinkedInEmaildistribuie

Pentru prima data dupa intrarea in Uniunea Europeana, Romania poate intra in zona euro. Cel putin teoretic. In acest moment, Romania indeplineste criteriile nominale impuse pentru adoptarea euro (criteriile de la Maastricht). Conform datelor oficiale, criteriul ratei inflatiei este indeplinit incepand cu iunie 2014 (1,4% inflatie medie), deficitul bugetului consolidat se incadreaza in limita de 3% (2,3%), datoria publica in cea de 60% (38%), criteriul ratei dobanzilor pe termen lung poate fi bifat inca din noiembrie 2013, iar cursul de schimb din octombrie 2010.

Criza financiara a validat insa fara drept de apel ceea ce o parte a economistilor sustinea de multa vreme, si anume ca satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garanteaza succesul in interiorul uniunii monetare. E nevoie de mai mult. Adevarat. Cu toate astea, nu trebuie minimizat ceea ce, totusi, am reusit sa facem. Bifand criteriile de convergenta nominala, am bifat in primul rand Primul pas, un prag psihologic daca vreti, ceea ce nu e putin lucru. Romania a demonstrat cu ocazia asta ca e capabila sa indeplineasca niste tinte, sa-si asume o responsabilitate pe care sa o duca cu bine pana la capat. Sa aplice reforme structurale, intr-un context in care acestea sunt invocate de toata lumea, ca solutie de fond, de substanta. In plus, bifarea acestor indicatori este cu atat mai semnificativa cu cat s-a desfasurat intr-o perioada foarte dificila, de criza internationala. Pe de alta parte, trebuie remarcat ca aceste criterii au fost atinse fara ca Romania sa aiba o data tinta de adopare a monedei euro care sa functioneze drept ancora pentru sustinerea reformelor. Pentru o buna bucata de vreme, pozitia oficiala a Romaniei vis a vis de intrarea in zona euro a fost de expectativa, guvernul neasumandu-si o tinta anume. Deci se poate.

Incep prin a va spune de ce m-am hotarat sa scriu aceste randuri. Pana mai ieri, imi era “teama” sa nu cumva sa intram in zona euro fara sa fi fost suficient de pregatiti pentru a face asta. Decidentii pareau foarte hotarati cu privire la acest demers. Scriam la vremea respectiva la ce riscuri uriase ne-am fi putut expune in cazul concretizarii unui asemenea scenariu. Intre timp, lucrurile s-au schimbat. De la urgentarea intrarii Romaniei in zona euro am trecut la o atitudine extrema, de expectativa pe termen nelimitat. Astazi, dezbaterea se reduce (intr-o maniera usor ignoranta as spune) la intrebarea: are nevoie Romania de o tinta precisa de intrare in zona euro sau nu?

Daca veti rasfoi presa internationala, veti gasi articole despre state care fie nu si-au dorit niciodata sa intre in zona euro, fie nu-si mai doresc in noul context, fie amana pur si simplu asumarea unei tinte oficiale de intrare. Abordarea Poloniei, de exemplu, este „vom fi pregatiti sa aderam la euro atunci cand o sa aveti problemele rezolvate si cand vom putea sa spunem poporului nostru: acum putem adera fara riscuri (…).”. Bulgaria a amanat adoptarea euro, in conditiile in care statul bulgar indeplineste criteriile de la Maastricht plus avantajul de a avea consiliu monetar. Ungaria, Cehia, si altele au ales de asemenea sa adopte o atitudine de expectativa. Pe scurt, subiectul este controversat. Pe buna dreptate.

15 Martie 2013, 11h00 – 13h00 Sala Nicolae Bălcescu, Camera Deputaţilor, Palatul Parlamentului

Dezbaterea va fi moderată de domnul Daniel Dăianu, Profesor SNSPA şi Preşedinte al Platformei Europene de Dezvoltare şi de domnul Sorin Pîslaru, Ziarul Financiar.

 Invitați:

  • Eugen ANDREESCU, Cercetator Senior, Institutul de Economie Mondiala
  • Cristian SOCOL, Conferențiar universitar, ASE
  • Aura SOCOL, Lector universitar, ASE
  • Florin CITU, Economist
  • Radu CRACIUN, Eureko

Fiind parte a proiectului european, Romania nu are alternativa. Trebuie sa adopte euro mai devreme sau mai tarziu. In momentul de fata, Romania, la fel si alte state, functioneaza in interiorul UE cu derogare, insa nu una permanenta. Comisia Europeană a anuntat ca nu va mai acorda nicio derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat cu Marea Britanie sau Danemarca. Din punctul meu de vedere, prioritar pentru Romania este conturarea unei viziuni clare cu privire la propriul traseu de adoptare euro, ceva mai mult decat trebuie sa adoptam euro si punct, n-avem de ales. O viziune concretizata (cat mai rapid as zice) intr-o strategie oficiala, un plan de trecere la euro. Caci, spre deosebire de alte tari, Romania inca nu are creionat asa ceva.

Saptamana viitoare va avea loc un nou summit UE (13-14 decembrie), unul din punctele-cheie de pe agenda acestuia fiind asa-numitul proiect “Către o adevărată uniune economică şi monetară”. Proiectul, propus de presedintele Consiliului European in colaborare cu presedintele Bancii Centrale Europene, presedintele Comisiei Europene si presedintele Eurogrupului, reprezinta practic planul Europei privind restructurarea zonei euro. Se invoca nevoia de creare a unei uniuni economice si monetare adevarate, cu o integrare mai profunda, incluzand perspectiva crearii unui buget comun pentru toate statele din zona monedei unice si a unei datorii unice, ajungand chiar la o uniune politica pe termen mediu. “Intr-o uniune monetara si economica reala, toate politicile importante economice si fiscale ale statelor membre vor fi un subiect pentru o coordonare mai profunda, pentru supraveghere si sustinere la nivel european” au declarat liderii europeni.

Presedintele Traian Basescu a sustinut din nou, de curand, necesitatea iminenta a crearii asa ziselor “State Unite ale Europei”, precum si prioritatea absoluta a Romaniei in continuare – intrarea in zona euro in 2015. Referitor la Statele Unite ale Europei, ceea ce va pot spune este ca punctul de vedere al presedintelui Basescu nu este unul inovator: Economistii cu preocupari serioase sustin de multa vreme ca uniunea monetara europeana nu mai poate exista mult timp astfel construita.

Departe de-a fi un eurosceptic, cred ca ne putem forma o imagine a ceea ce este astazi zona euro imaginandu-ne o cladire de tip zgarie nori construita pe o temelie de nisip. Am mai spus-o si cu alte ocazii. Solutia evidenta pentru ca zona monetara sa existe in continuare si, as adauga, pentru ca si cetatenii sai sa beneficieze de ea, este una singura – adancirea integrarii. Coordonarea exclusiva a politicilor monetare este departe de a fi suficienta. Lucrurile se misca insa foarte greu in zona euro, iar opiniile statelor sunt de multe ori incompatibile. Motiv pentru care persista o criza profunda aici, in continuare.

Euro nu mai poate exista mult in forma actuala. In acest moment, proiectul european are de ales practic intre a se reintegra (la un nivel mult mai profund) sau (inevitabil) a se dezintegra. Semnele de dezintegrare sunt multe si vizibile cu ochiul liber. Din ce in ce mai putini investitori straini detin obligatiuni spaniole sau italiene, acestea fiind achizitionate in masa de investitorii autohtoni, deficitele bugetare ale tarilor „pilon” din zona euro sunt excesive, Spania se imprumuta la dobanzi apropiate pragului psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa, etc. Problema Spaniei este mai grava decat ne place sa credem, iar implicatiile caderii unei tari cu dimensiunea Spaniei sunt covarsitoare. De fapt, pot fi fatale zonei euro.

In vreme ce liderii europeni incearca sa gaseasca solutii reale, tensiunile din zona euro cresc exponential. Principala problema ramane Grecia. La care se adauga Spania, Portugalia, Italia, semn clar ca externalitatile negative se intind dinspre Grecia catre din ce in ce mai multe tari din eurozeone si nu numai. Teoretic, cine intra in zona euro nu are si alternativa de a iesi. Nimeni nu stie inca ce rau ar putea fi mai mic. Ca Grecia sa ramana in continuare in zona euro, cu toate problemele ei, tragand dupa ea toata constructia europeana. Sau fara Grecia in zona euro, asta insemnand inainte de toate o schimbare semnificativa de viziune si constructie cu privire la fundamentarea insasi a uniunii monetare europene.

Or asta e un pas urias. Ce ar insemna pentru zona euro ca un stat sa aiba alternativa de a alege daca sa stea sau ramana, dupa ce a experimentat intrarea in uniunea monetara? Romania, de exemplu. Ar intra in 2015, dupa cum si-a propus, dupa care, imediat ce-si da seama ca are mai multe costuri decat beneficii (ma gandesc numai la rigorile pe care trebuie sa le respecti odata intrat, plus toate riscurile pe care le-am identificat cu o alta ocazie), evident isi va dori sa iasa cat mai repede si sa-si administreze singura propria saracie. Incertitudinea deci cu privire la ce s-ar putea intampla in orice clipa ar fi omniprezenta, exact de ce nu are nevoie zona euro.

Potrivit autoritatilor, Romania isi mentine pentru moment tinta de intrare in zona euro pentru anul 2015. Cat de fezabil este acest scenariu oficial? Si, dincolo de fezabilitate sau nu, care sunt riscurile/avantajele intrarii rapide in zona euro? Isi doreste cu adevarat zona euro sa “adopte” noi state in conditiile impuse de recenta criza? Pe de alta parte, ce are Romania de pierdut/castigat daca ar amana la nesfarsit intrarea in zona euro? Care este cel mai realist scenariu pentru intrarea noastra in zona euro? Si nu in ultimul rand, cine pierde si cine castiga de pe urma intrarii in zona euro si mai ales, ce?

Teoretic, pentru a fi admisa, Romania ar trebui sa indeplineasca criteriile de convergenta nominale impuse prin renumitul deja Tratat de la Mastricht. Acesta nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, lasand la latitudinea fiecarei tari, in consultare cu Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana. Comisia Europeană nu va mai acorda insa nici o derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat in cazul Marii Britanii si al Danemarcei, care beneficiaza de o asemenea derogare. In Tratat se prevede de asemenea ca numai tarile care dovedesc atingerea unei convergente durabile pot participa la etapa finala a Uniunii Economice si Monetare.